
A fost cel mai important eveniment plastic anual al României de vest şi o ediţie record în privinţa numărului de participanţi: marţi, 7 decembrie, Muzeul de Artă din Timişoara a găzduit vernisajul Salonului Artelor Vizuale 2010, expoziţie de grup la care au contribuit cu lucrări peste 170 de pictori, graficieni, sculptori şi decoratori profesionişti din capitala Banatului, dar şi din Lugoj, Reşiţa, Arad şi Deva.