Sâmbătă a fost zi plină la Sala „Constantin Jude”. Au jucat pe teren propriu ambele echipe timişorene, dar cu adversari de calibru total diferit. BC Timba a fost, din păcate, învinsă, scor 65 – 98, de către cei de la Energia Târgu Jiu. De cealaltă parte, BC Timişoara a câştigat, dar în faţa unei echipe ”sărăcuţe”, Universitatea Cluj.
BC Timişoara s-a descurcat excelent în deplasarea de la Cluj, în meciul cu Universitatea. Formaţia lui Dragan Petricevic a învins în deplasare cu 96 – 68, după un joc dominat destul de clar.
Sâmbătă a început în sala Constantin Jude Turneul Final Four al Cupei României la baschet, prima partidă programată fiind cea dintre Universitatea Cluj şi CSU Ploieşti. În urma disputării partidei, după cele 40 de minute de joc clujenii au fost mai buni, ei învingând cu 90 - 74.
Echipa de juniori A a clubului Politehnica Timişoara a reuşit să treacă şi de ultimul pas al turneului zonal al campionatului naţional de fotbal. Echipa mică a clubului alb-violet a trecut în meciul de baraj de cei de la Universitatea Cluj. Scorul final al disputei a fost de 2 – 0 în favoarea gazdelor.
BC Timişoara este la o singură victorie de calificarea în finala campionatului de baschet. Bănăţenii au câştigat duminică seara şi al doilea joc din semifinala cu U Mobitelco Cluj cu 76-72 şi a devenit favorită la câştigarea penultimului act.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, s-a întâlnit, marți, cu Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Cei doi au discutat despre noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat marţi o doctrină nucleară actualizată care permite răspunsuri cu arme nucleare la atacurile convenţionale care ameninţă suveranitatea Rusiei, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Vremea în Banat în următoarele două săptămâni. Precipitații și temperaturi medii de 15 grade Celsius
Următoarele două săptămâni în Banat vor fi cu temperaturi specifice lunii noiembrie, dar și cu zile ploioase sau cu temperaturi peste media perioadei.
Utile
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au anunțat că se circulă cu anumite restricții pe Autostrada A1 Deva-Nădlac.
Ştiri din Timiș
Astăzi, 19 noiembrie, are loc o discuție importantă pentru viitorul educației din România, pentru că educația este cea care determină viitorul prin generațiile pe care le formează.
Ştiri din Timiș
Municipiul Timișoara preia de la comuna Giroc o porțiune din Calea Urseni, pentru a putea moderniza strada de la un capăt la altul, de la intersecția cu strada Venus până la limita administrativ-teritorială.
5
Capitală Culturală
Timișorenii și nu numai sunt așteptați în câteva zile să descopere unde și cum pot întâlni bărbatul perfect, toate acestea însoțite de râsete și voie bună.