Consorțiul Universitaria, din care face parte și Universitatea de Vest Timișoara, acuză Consiliul Național al Rectorilor de politizare și cere schimbarea procedurilor de adoptare a hotărârilor. De asemenea, Consorțiul solicită ca CNR să fie neutru, astfel încât să devină reprezentantul întregului mediu universitar.
Studenţii timişoreni au avut vineri ocazia să discute cu unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori TV din domeniul economic. Moise Guran s-a aflat la Universitatea de Vest Timişoara pentru a afla ce gândesc tinerii de azi, pentru a împărtăşi cu ei din tainele antreprenoriatului şi pentru a răspunde întrebărilor din cele mai diferite domenii venite din partea audienţei.
Azi în Timișoara
Vineri, 27 decembrie, puteți merge la concerte, petreceri în oraș sau la patinoar. Este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc în seara celei de-a doua zi de Crăciun în centrul Timișoarei, chiar în fața Catedralei Mitropolitane. Din fericire, nu sunt victime.
România
Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați atrage atenția că chiar dacă Crăciunul reprezintă un moment de liniște, armonie și fericire alături de cei dragi, pentru multe femei această perioadă adâncește teama și neliniștea pe o resimt.
Ştiri din Timiș
Ziua de Crăciun a adus o bucurie pentru trei familii din Timișoara. Au venit pe lume trei bebeluși la Maternitatea Bega.
România
Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, forțând aproximativ 150 de persoane să se autoevacueze, potrivit Agerpres.
Sănătate
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici.
2
Ştiri din Timiș
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet.
2
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.