Până să ajungă să aibă o nouă sală polivalentă cu peste 10.000 de locuri, după cum visează actuala administraţie şi a visat şi fosta, Timişoara ar putea avea, din vară, o sală cu vreo 2.500 de locuri. Vorbim despre noua sală polivalentă a Universităţii Politehnica aflată în construcţie în zona Stadionului „Dan Păltinişanu", pe care ar fi trebuit să o finanţeze Guvernul, dar a ajuns să o facă primăria, cu bani de la bugetul local. Dacă în trecut au existat probleme cu asigurarea finanţării, ulterior a intrat în insolvenţă constructorul...
După ce au demarat un proiect de realizare a unei case ce funcţionează exclusiv pe baza energiei solare studenţii timişoreni de la Universitatea Politehnica şi Universitatea de Vest, reuniţi în echipa upTIM, continuă şi proiectul de stabilire a celei mai bune modalităţi de reabilitare termică a blocurilor din Timişoara.
Învață oricând, oriunde, oricum, în ritmul tău propriu! – deviza învățământului la distanță din cadrul Universității „Politehnica" din Timișoara, care organizează admiterea la specializările Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații (4 ani) – Informatică (3 ani) – ID, în perioada 15-27 iulie 2013 si 4-11 septembrie 2013, pe bază de depunere de dosare. Informaţii pe pagina http://elearning.upt.ro.
Parteneriatul pe care Universitatea Politehnica Timişoara îl are cu unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de antene profesionale ar putea creea premisele sosirii unor studenţi din Germania, ţara de unde provine societatea respectivă, la studii în cadrul instituţiei timişorene. Până atunci, inginerii politehnişti de calitate pot efectua practica la filiala timişoreană a firmei, la terminarea studiilor fiind selectaţi pentru o carieră în cadrul acesteia.
Ar fi trebuit să o finanţeze Guvernul, dar se va face cu banii timişorenilor ca să avem totuşi o sală polivalentă care să poată găzdui competiţii internaţionale fără să ne fie ruşine! Acestea ar fi concluziile aleşilor, care au aprobat, joi, contractul de asociere cu Universitatea Politehnica pentru finalizarea lucrărilor la noua sală polivalentă a instituţiei de învăţământ începute în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2