Fiecare dintre cele patru universități mari de stat din Timişoara vor avea cel puţin câte o specializare pentru care, odată cu absolvirea de către ultimul ciclu de studenţi din prezent va deveni istorie, iar din acest an nu vor mai organiza examen de admitere.
Miercuri, Ministerul Educaţiei a anunţat închiderea a peste o sută de facultăţi. Pe lista acestora se află şi şase instituţii de învăţământ superior care nu vor mai putea organiza admitere pentru următorul an universitar. Printre ele, şi o universitate din Timişoara.
Studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest Timişoara sunt din nou printre cei mai buni din România. În perioada 25–27 aprilie 2013 s-a desfăşurat la Craiova ediţia 2013 a Hexagonului Facultăţilor de Drept, prestigios concurs studenţesc organizat anual între echipele facultăţilor de drept din ţară.
Timp de două zile, liceenii timișoreni participă la Târgul ofertelor universitare care are loc la Liceul C.D. Loga Timișoara. Miercuri, elevii s-au familiarizat cu ofertele Universității de Vest din Timișoara, urmând ca mâine să le fie prezentate cele ale Universității Politehnica Timișoara și ale Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară a Banatului.
Zeci de tineri având lipit pe piept un cod de numere au luat cu asalt Centrul Regional de Afaceri din Timişoara. Ei au venit pentru a intra în legătură cu reprezentanţii câtorva dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior din Europa în cadrul unei noi ediţii a Romanian International University Fair - RIUF.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Nosferatu”, un remake al filmului mut din 1922 cu același nume, care a fost o adaptare neautorizată a romanului „Dracula” scris de Bram Stoker în 1897. Stoker l-a folosit pe Vlad Țepeș ca sursă de inspirație pentru personajul Contele Dracula.
Ştiri din Timiș
Un proiect în valoare de 60 de milioane de lei, adică 12 milioane de euro, va fi derulat în Timiș pentru extinderea rețelei de gaz în localități din estul județului.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT realizează în această perioadă recensământul patrupezilor cu stăpân din oraș. În aproximativ trei luni de activitate, voluntarii au adunat informații din 2.476 de gospodării, situate pe 68 de străzi din Timișoara.
1
Sănătate
La Spitalul Victor Babeș din Timișoara a avut loc o operație de timectomie pentru o pacientă care suferea de o boală cronică rară.
România
Astăzi, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan. Peste 500.000 de români își celebrează onomastica.
Eveniment
Vineri dimineață, în jurul orei 08:30, pompierii de la ISU Timiș au fost anunțați că sunt degajări de fum pe casa scării unui bloc din centrul Timișoarei, situat pe strada Piatra Craiului.