Primarul Nicolae Robu a anunţat, marţi, că a fost introdusă o cerinţă suplimentară la eliberarea certificatelor de urbanism la Primăria Timişoara. Edilul a afirmat că se va cere „o poză de context” pentru a evita situaţiile neplăcute pe viitor, cum ar fi apariţia unor blocuri în zonele de case sau invers.
Postul de director executiv al Direcţiei de Urbanism a Primăriei Timişoara, ocupat de Sorin Ciurariu, a fost desfiinţat, întreaga direcţie fiind reorganizată. Primarul Gheorghe Ciuhandu s-a declarat extrem de nemulţumit de activitatea lui Ciurariu şi de cum funcţiona Direcţia de Urbanism. Sorin Ciurariu consideră măsura ca fiind nelegală şi se judecă cu primăria pentru că, spune el, a fost sancţionat pe nedrept anul trecut.
Timisoara: Locuitorii din cartierul Ronaţ sunt invitaţi la o nouă întâlnire a Consiliului Consultativ de Cartier, unde vor putea dezbate problemele pe care le au împreună cu reprezentanţi ai Primăriei Timişoara.
Senatul a adoptat marţi, cu 76 de voturi pentru, proiectul de lege privind înfiinţarea Poliţiei Locale, structură în subordinea primarilor, cu atribuţii suplimentare faţă de Poliţia Comunitară în privinţa siguranţei rutiere, a inspecţiei în construcţii, urbanism, comerţ şi menţinerea ordinii publice.
Primarul Gheorghe Ciuhandu a reamintit, marţi, că
certificatele de urbanism şi autorizaţiile de
construire pot fi eliberate în regim de
urgenţă, în schimbul anumitor taxe, dar cu
condiţia să fie depuse toate documentaţiile
necesare pentru eliberarea acestora.
Ştiri din Timiș
La finalul lunii ianuarie, elevii de clasa a XII-a vor susține primele probe pentru examenul de Bacalaureat. Evaluarea competențelor va avea loc în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025, chiar dacă cursurile nu sunt finalizate.
România
Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 77 de ani a dat cu mașina peste o fată de 17 ani pe o trecere de pietoni din Lugoj. Incidentul a avut loc la intersecția străzilor 20 Decembrie 1989 și Avram Iancu, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Eveniment
Scandal violent între mămici la un loc de joacă din Oradea. O femeie a fost amendată cu 4.000 de lei
Un conflict izbucnit între două femei, aflate cu copiii la un loc de joacă din Oradea, a ajuns subiectul unui dosar penal, în care una dintre mămici a fost inculpată pentru loviri sau alte violențe.
1
Capitală Culturală
Un artefact mic, dar cu ecouri din vremuri mari, este exponatul acestei luni la Muzeul Național al Banatului.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții sau petreceri cu muzică live.
Eveniment
Un bărbat a ajuns la spital vineri, după ce a fost accidentat pe trecerea de pietoni.