A mai rămas puțin timp până când noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean va fi deschisă. Capacitatea este aproape dublată și va avea dotări și circuite moderne, necesare unui astfel de spațiu. Și echipa medicală va face față cerințelor mai ușor, mai ales că reprezentanții spitalului se așteaptă la peste 80.000 de cazuri în urgență pe an.
În ultimii ani, numărul pacienților care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara rămâne aproximativ în aceleași limite, cu o diferență în medie de aproximativ 500 de pacienți în fiecare an. A crescut însă complexitatea activității datorită noilor metode de tratament apărute în ultimii ani.
La Timişoara ar putea apărea, în curând, o nouă Unitate de Primire a Urgenţelor care ar uni mai multe secţii ale Spitalului Judeţean. Practic, Urgenţe în care să intre bolnavul, iar apoi prin tunele rapide să fie dus la secţiile care sunt (şi vor fi) plasate lângă Spitalul Judeţean Timişoara, aceasta este propunerea pe care o iau în considerare autoritățile județene.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Eveniment
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1