Avem o ruină la doi pași de centrul orașului, dar nu știm ce să facem cu ea. Ba se potrivește pentru o bază sportivă și de agrement, ba nu se mai potrivește. Vorbim despre ruina Uszoda, care a ajuns acum un an în grija primăriei, dar responsabilii din instituția de pe C.D. Loga tot nu știu ce să facă cu ea. Primarul Nicolae Robu susține acum că se gândește serios să o transforme în parc.
Autorităţile locale au ”redescoperit” baza sportivă Uszoda, un obiectiv care stă în paragină de ani buni şi care a devenit un focar de infecţie în Parcul Central al Timişoarei. Reprezentanţii primăriei au trimis Poliţia Locală în control, iar Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 s-a ales cu o amendă de 1.500 de lei pentru neîntreţinerea spaţiului.
Primăria Timişoara a obţinut, recent, acordul Ministerului Învăţământului de a prelua o parte din terenurile fostei baze Uszoda, pe acestea urmând să se construiască noul Skate Park al Timişoarei. Clădirile rămân însă ale Şcolii Sportive, care, deocamdată, nu are fonduri pentru reabilitarea celebrei baze de înot a Timişoarei.
Târgul Imobiliar
Apartamentele se vând mai repede odată cu apropierea finalului de an față de începutul lui 2024, potrivit Imobiliare.ro. Proprietarii și dezvoltatorii din București se pot declara cu adevărat mulțumiți, dacă luăm în considerare faptul că își găsesc cumpărători în cel mai scurt timp. Cei din Timișoara, în schimb, au mai mult de lucru pentru a le convinge pe acele persoane aflate în căutarea unei locuințe că apartamentele pe care le propun se potrivesc ca o mănușă nevoilor lor.
Ştiri din Timiș
Sorin Munteanu, primar liberal al orașului Buziaș de trei mandate, a făcut un anunț surprinzător cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare. Acesta și-a exprimat sprijinul pentru echipa de candidați PSD la Parlamentul României, în loc să-și susțină colegii.
Ştiri din Timiș
Marți, 12 noiembrie, la Cinema Timiș a avut loc ceremonia oficială de învestire a primarului Dominic Fritz și a consilierilor locali.
Utile
Reprezentanții Primăriei comunei Moșnița Nouă susțin că sunt pregătiți să intervină în caz că va ninge.
Eveniment
Polițiștii Secției 4 Poliție Urbană Timișoara au reținut, marți, pentru 24 de ore, un bărbat de 36 de ani. El este acuzat de săvârșirea infracțiunii de „încălcarea ordinului de protecție”.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a câștigat, în 9 iunie, un al doilea mandat la conducerea Primăriei Timișoara. Într-un interviu pentru Tion, edilul ne-a spus care consideră el că au fost cele mai importante momente ale primilor patru ani și care ar fi speranțele sale pentru următorii patru.
9
Ştiri din Timiș
PaulTrans SRL, recunoscută drept cel mai mare service auto din regiune, anunță o ofertă dedicată persoanelor cu dizabilități și pensionarilor.
Azi în Timișoara
Miercuri, 13 noiembrie, puteți merge la concerte, la proiecții de film sau la expoziții.
1