tion.ro Web analytics

La Timișoara se fac planuri pentru viitorul termoficării. Vineri, primarul Dominic Fritz a anunțat cinci măsuri care vor fi luate strict pentru Colterm, astfel încât timișorenii racordați la sistemul central de încălzire să treacă „cu mai puține emoții” peste următorul sezon rece. Însă, pe lângă măsurile privind Colterm, au fost aduse în discuție patru obiective pe termen mediu și lung care să contribuie la stabilitatea energetică a orașului.
Este al treilea an în care se deschid porțile grădinii „Lavanda Curcubeu” de la Utvin. La doar un kilometru de Timișoara, puteți ajunge atât cu mașina, dar și cu bicicletele. Veți fi înconjurați de mai multe soiuri de lavandă, pe care le veți putea culege sau poza. Evenimentul este unul caritabil, banii fiind donați pentru recuperarea lui Ștefan și Victor, frați gemeni, născuți prematur, care au nevoie de ședințe de terapie.
Consiliul Județean Timiș are două proiecte prin care vrea să lege comunele Sânmihaiu Român și Șag, dar dorește și modernizarea drumului dintre Sânmihaiu Român și Timișoara. Odată realizate aceste drumuri, Timișoara ar avea o variantă de ocolire în partea vestică. Problema este că unii localnici din cele două comune, dar și din Utvin se împotrivesc ideii.

Eveniment

Nemulțumit de un afiș în maghiară, a dat buzna în sediul Direcției pentru Cultură și a amenințat că distruge statuile din Timișoara
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.

Capitală Culturală

Documente și manuscrise din viața politică și economică a Banatului, expuse la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.

România

Elena Lasconi, primele declarații după ce a intrat în turul 2: „Trebuie să ne unim pentru a ne apăra democrația”
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a intrat în turul 2 de pe al doilea loc. În urma centralizării tuturor voturilor, independentul Călin Georgescu a ieșit primul, iar Lasconi l-a bătut cu 2.740 de voturi pe social-democratul Marcel Ciolacu.

Cinema

Film clasic românesc, cenzurat în comunism, la Cinema Victoria din Timișoara
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.

România

Aftermath. Turul 2 cu Georgescu și Lasconi. PSD și PNL în derivă
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL. 1

România

Nicolae Ciucă, liderul PNL, a demisionat și el după rezultatul la alegeri
Liderul PNL spune că este conștient de greșelile făcute și că înțelege ceea ce au vrut românii să transmită, astfel că a ales să își dea demisia din funcție.

România

Oficial! Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale
Călin Georgescu, candidat independent, și Elena Lasconi, reprezentanta USR, s-au calificat pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, marcând un moment istoric în politica românească, cu doi candidați „outsideri” în finala pentru Cotroceni. 2

România

Marcel Ciolacu și-a dat demisia. I-a felicitat pe Elena Lasconi și Călin Georgescu
Marcel Ciolacu și-a asumat înfrângerea în turul 1 al alegerilor prezidențiale și a transmis luni după-masă că și-a depus demisia la secretariatul PSD. „I-am scris deja doamnei Elena Lasconi”, a transmis acesta. 6

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici