Spectacolele de pe scena din Parcul Rozelor din Timișoara au strâns mii de timișoreni în primul weekend al Festivalului de Operă și Operetă. Teatrul de Vară s-a dovedit neîncăpător pentru timișorenii care au venit în număr mare pentru a urmări spectacolele Silvia, Nabucco și Văduva veselă.
Bărbierul din Sevilla, spectacolul programat pentru seara de miercuri, 5 februarie 2014, la Opera Națională Română din Timișoara, a fost înlocuit cu opereta Țara Surâsului. În următoarele zile, spectatorii Operei din Timișoara se vor putea reîntâlni cu Văduva veselă, opereta lui Franze Lehar, și cu Freddie Mercury – în baletul rock Dancing Queen.
Reîntorşi dintr-un turneu în Germania, unde au susţinut 10 spectacole în faţa a mii de audienţi, artiştii Operei Naţionale Române din Timişoara îşi întâmpină publicul de acasă cu două dintre cele mai frumoase poveşti de iubire, veritabile bijuterii dedicate graţie şi misterului feminin.
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.
Ştiri din Timiș
Asociația SPICC organizează flashmobul „NU violenței, DA solidarității”, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
Eveniment
Accident, vineri seară, într-o intersecție din Timișoara. Un tramvai fără călători a lovit o mașină care a ricoșat în alte două parcate. Vatmanul a trecut pe roșu.
Eveniment
Accident de circulație, azi noapte, la Timișoara. Un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.