Pentru fluidizarea traficului, cu ocazia zilei de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale, 350 de polițiști din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara vor supraveghea și dirija traficul rutier la punctele de trecere a frontierei din vestul țării. De asemenea, va fi deschis, în perioada sărbătorilor, și Punctul de Trecerea a Frontierei Foeni II, la granița cu Serbia.
Probleme la trecerile de la punctele de frontieră dintre România şi Ungaria. Autorităţile din ţara vecină au decis interzicerea intrării în Ungaria a vehiculelor peste 7,5 tone. Problemele au apărut în urma vremii nefavorabile.
Vineri, 28 septembrie, cu începere de la ora 23.30 se dă startul noului sezon de petreceri şi concerte din Fratelli Lounge& Club, cu un super – recital al lui Tudor Chirilă şi a trupei Vama.
Două persoane ca au încercat să iasă ilegal din România, folosind acte de identitate false, au fost prinse de polițiștii de frontieră din Timiș într-un interval de doar câteva ore. Cele două persoane sunt acum cercetate penal pentru fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat, urmând să fie prezentate în fața procurorilor la finalizarea cercetărilor.
Un doljean de 24 de ani a fost prins de polițiștii de frontieră de la Cenad în timp ce încerca să îi fenteze și să intre în țară la volanului unui BMW, folosind un permis de conducere internațional fals. Bărbatul este acum cercetat penal.
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârţa, din judeţul Harghita, că România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor şi care va reda speranţa fiecărei familii, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
FOTO. Fritz îi îndeamnă pe timișoreni să iasă la vot. Drulă: „În România crește un val al speranței”
Duminică, la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara au votat viceprimarul Ruben Lațcău și deputatul Cătălin Drulă. Dominic Fritz i-a însoțit, i-a îndemnat pe cetățeni să se prezinte la urne, însă el nu a putut vota întrucât dosarul lui de cetățenie va fi analizat abia în decembrie.
Ştiri din Timiș
Potrivit reprezentanților Centrului de Comunicare Județean Timiș, duminică, la ora 10:30, nu au existat incidente la cele 619 secții de vot organizate la nivel județean. Secțiile se află sub protecția efectivelor MAI, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte.
Ştiri din Timiș
Deputatul Marilen Pirtea, președinte interimar al PNL Timișoara, a votat, duminică, pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale la secția de vot din incinta Liceului Teoretic „William Shakespeare” (fosta Şcoala Gimnazială nr. 5), de pe strada Moise Nicoară nr. 17 din Timișoara.
2
Ştiri din Timiș
În ziua alegerilor prezidențiale în România pentru primul tur, Tion vă va ține la curent cu prezența la vot, atât în județul Timiș, cât și la nivel național, pe întreg parcursul zilei, până la închiderea secțiilor de votare.
2
România
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață.
Azi în Timișoara
Duminică, 24 noiembrie, puteți ieși să votați pentru alegerile prezidențiale. Mai puteți merge la un atelier de pictură cu sfeclă roșie și ceai, la piese de teatru, proiecții de film, concerte sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.