ACS Poli Timişoara oferă spectatorilor timişoreni posibilitatea să-şi asigure acelaşi loc în tribune, la toate meciurile de acasă ale echipei în liga 1. Policardurile vor costa între 100 de lei şi 500 de lei. Clubul acordă numeroase gratuităţi pentru unele categorii sociale. De asemenea, a fost anunţat preţul biletelor, care pornește de la 10 lei.
Apartamentele de două camere sunt preferatele timişenilor, iar principalii clienţi pentru acest tip de împrumuturi sunt bărbaţii tineri, căsătoriţi şi cu studii superioare. Valoarea medie a unui credit acordat pentru cumpărarea unui apartament este de 163.000 de lei, identică cu valoarea acestui tip de credit la nivel naţional, arată datele uneia dintre cele mai mari bănci de pe piaţa românească.
Considerată una dintre cele mai sigure şi atractive investiţii pentru persoanele fizice, titlurile de stat revin din nou în prim plan. Ministerul Finanţelor a desemnat un consorţiu format din trei bănci care să se ocupe cu vânzarea acestora. Cel mai probabil, titlurile vor avea o durată de trei ani, iar dobânda va fi la nivelul practicat momentan pe piaţă, undeva în jur de doi la sută.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
4
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
România
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj către români la final de an, cu prilejul vizitei pe șantierele tronsoanelor de autostradă din județul Bihor.
5
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.