Începând de vineri, 8 martie, vaporașele STPT reîncep turele pe Bega. Programul va fi același ca anul trecut, iar biletul costă tot 1 leu. În weekend va circula o singură ambarcațiune, iar plimbările cu ea vor fi gratuite. De 8 martie, oficialii societății au program special, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
Parlamentul României a mai dat o palmă Timișoarei și a blocat un amendament care, potrivit unui deputat PNL, ar fi făcut posibilă pornirea sistemului de transport public pe Bega. Amendamentul n-a trecut nici măcar de Comisia de mediu din Camera Deputaților. Între timp, primăria se judecă cu Guvernul României.
Are aproape 40 de ani, vine din Drobeta Turnu Severin și a ales Timișoara în detrimentul oricărui alt oraș din Europa pentru a se stabili aici cu familia. Lucian Manea a devenit căpitanul de pe Bega, primul căpitan de pe Bega, la 50 de ani de la întreruperea transportului de pasageri de pe canalul care desparte Timișoara în două (n.r. anul 1967). Deocamdată pe uscat. El coordonează echipa care s-a pregătit să-i plimbe pe timișoreni și turiști cu cele șapte vaporetto cumpărate de primărie.
Azi în Timișoara
Vineri, 15 noiembrie, puteți merge la concerte, proiecții de film, expoziții sau la petreceri cu diverse tematici.
România
Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind activitatea notarială electronică, prin care vor fi digitalizate mai multe activităţi, printre care consultaţiile, păstrarea documentelor, datarea certă şi legalizarea traducerilor, scrie Agerpres.
Eveniment
Accident rutier produs joi seară, într-o intersecție din Moșnița Nouă, unde două mașini s-au ciocnit. În urma impactului, două persoane au fost rănite.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș vrea să ocupe spațiile pe care le deține în Bastionul Theresia, astfel că scoate la licitație câteva travee. Cei interesați pot deschide acolo bar, restaurant sau magazin de suveniruri.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dacă sufletul este reprezentat de emoții, iar emoțiile sunt sport, atunci cu siguranță te vei regăsi în Grodzisk Mazowiecki. Un oraș polonez unde sportul, pe lângă beneficiile pentru sănătate pe care le oferă, și-a făcut loc și în inimile tuturor locuitorilor.
Ştiri din Timiș
Trei kilometri de străzi asfaltate se adaugă la rețeaua de drumuri din cartierul Ciarda Roșie, odată cu amenajarea acestora de către Primăria Timișoara.
Utile
Se închide sau se restricționează, după caz, traficul pe unele străzi din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Inițiativă interesantă la Lugoj. O „doamnă” care poartă straie de toamnă poate fi văzută în Piața Iosif Constantin Drăgan.