Site-ul principal al Vaticanului a fost atacat de presupuși hackeri turci. Incidentul reprezintă o reacție la comentariile Papei Francisc legate de "genocidul" armean.
Deși Vaticanul este un stat independent, el se află chiar în mijlocul Romei. Mai mult, acesta este cel mai mic stat recunoscut la nivel internațional, cu puțin peste 840 cetățeni și doar 44 de hectare. Totuși, într-un stat atât de mic se află cele mai importante comori ale lumii – de la cele mai faimoase opere de artă la grădini impresionante și una dintre cele mai cunoscute biserici din lume.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
4
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
România
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj către români la final de an, cu prilejul vizitei pe șantierele tronsoanelor de autostradă din județul Bihor.
5
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.