Tinerii sunt tot mai nemulţumiţi. La sfârşit de an nu au parte de linişte şi gânduri bune pentru 2011, ci de nemulţumiri. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) îşi manifestă indignarea faţă de atitudinea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST), pe care o acuză că este împotriva studenţilor.
Concursul naţional pentru elevi cu deficienţe de vedere va fi organizat anul acesta de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiș și Liceul Teoretic Special ”IRIS” din Timișoara, sub coordonarea Ministerului Educaţiei Naționale.
Mai bine de 250 de persoane și peste 150 de utilaje sunt angrenate pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 și autostrada A1. Șantierul se poate observa de la înălțime într-un video trimis de un cititor Tion.
Dezvoltatorul Wallberg a obținut autorizația de construcție și finanțarea pentru a patra clădire rezidențială din ansamblul XCity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale dezvoltat în zona de nord a Timișoarei, care va totaliza peste 1.000 de apartamente. Dezvoltatorul a pregătit, de asemenea, organizarea șantierului și a demarat lucrările de construcție. În paralel, se finalizează construcția celui de-al treilea turn din XCity Towers, care va fi livrat anul acesta.
Bianca Belu are studii juridice și a lucrat 12 ani la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Când a simțit că nu mai are parte de provocări, s-a transferat la Consiliul Județean Timiș.
Luni, 18 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparaţii şi lucrări de întreţinere.
Luni vă puteți bucura de trei spectacole de teatru.