tion.ro Web analytics

În urma intervențiilor de urgență pentru remedierea unor probleme apărute la rețelele de utilități rămâne dezastru! Nu sunt puține situațiile în care timișorenii s-au plâns de halul în care a fost lăsată strada pe care locuiesc în urma unor lucrări ale Aquatim sau Colterm. Teoretic, remedierile la carosabil ar trebui să fie făcute de firme contractate de cele două companii, dar practic se intervine extrem de greu.
Favorită fără rivală în inimile celor îndrăgostiţi de operă, Traviata le aduce timişorenilor, duminică seara, doza forte de romantism. Luxurianta producție a Operei Naționale Române din Timișoara, pentru ale cărei costume s-au folosit 4100 de metri de pânzeturi prețioase, a fost realizată de regizorul italian Mario de Carlo.
Centrul Cultural German Timișoara și Facultatea de Muzică din Timișoara organizează cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea compozitorului de origine italiană Giuseppe Verdi, prelegerea „Zboară, gândule, pe aripi de aur“ despre Giuseppe Verdi și societatea europeană a secolului al XIX-lea, susţinută de prof. univ. dr. Harald Haslmayr.
Sute de timişoreni au evadat din realitatea agitată a zilei de vineri în Valea Regilor. Sala Operei Naţionale Române din Timişoara a fost arhiplină la spectacolul care a inaugurat cea de-a XXXVII-a ediţie a Festivalului Internaţional Timişoara Muzicală.
Nicola Giuliani, dirijorul de al cărui nume e legat unul dintre cele mai importante evenimente artistice din istoria Timişoarei, spectacolul susţinut, în martie 2003, de celebrul bariton Leo Nucci, revine la pupitrul Operei Naţionale Române din Timişoara. Dirijorul italian se va afla vineri, 20 aprilie 2012, de la ora 19, la conducerea muzicală a spectacolului cu opera „Traviata”, de Giuseppe Verdi.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 decembrie 2024, în Timișoara?
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.

Eveniment

Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe un pod care traversează autostrada A1
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.

Eveniment

Jandarmii din Timiș atrag atenția: consumul de alcool în locuri publice vă poate costa o amendă!
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.

Ştiri din Timiș

Undă verde pentru noul drum expres care va prelungi strada Gării până la Centura de Vest
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.

Ştiri din Timiș

Membrii secțiilor de votare din Timișoara vor primi curând indemnizațiile
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.

Eveniment

Bătrână de 85 de ani din Lugoj, înșelată prin metoda „lucrări la acoperiș”
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.

Ştiri din Timiș

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană și Domul romano-catolic din Timișoara
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.

Ştiri din Timiș

UPDATE. Fritz s-a înțeles cu mediul de afaceri și partidele în privința taxelor. Ce impozite vom plăti
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici