O tânără de 20 de ani a fost lovită, vineri seara, pe trecerea de pietoni aflată în faţa Universităţii de Vest din Timişoara de un autoturism. Şoferul a fugit imediat de la locul accidentului şi este căutat de poliţişti.
Un sfert din banii alocaţi prin Programul Operaţional Regional au fost contractaţi. Situaţia solicitărilor depuse prin POR este bună, după cum spune şeful Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim.
Meteorologii au emis o atenţionare de cod galben
în aproape toate regiunile din ţară,
exceptând partea de vest a României. Astfel
că, începând din acestă noapte
şi până duminică la ora 16,
instabilitatea atmosferică se va accentua în
toate regiunile, începând din cele
nord-vestice.
De acum înainte, la Universitatea de Vest din
Timişoara media de admitere se va calcula diferit
faţă de anii precedenţi.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul
ultimei întâlniri a Senatului
Universităţii şi va fi aplicată
începând cu sesiunea de admitere din vară.
Ştiri din Timiș
Social-democratul Eugen Dogariu, senator de Timiș, a votat în primul tur pentru alegerea președintelui României la secția de votare amenajată la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara.
Sănătate
În cadrul lecției de la Babeș, medicii spitalului Victor Babeș din Timișoara ne informează despre hepatita medicamentoasă, care apare ca reacție toxică a ficatului la anumite medicamente.
România
Candidatul independent, Mircea Geoană, a votat duminică, alături de familie, la Liceul I. L. Caragiale din București. El a declarat că românii nu aleg doar un președinte, ci și o direcție pentru țară. Geoană susține că alegătorii au de ales între „corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism” şi că este nevoie de o participare cetăţenească masivă, scrie HotNews.
Ştiri din Timiș
Duminică, în jurul orei 11, la secția de vot amenajata la Școală Gimnaziala nr.30 a votat și Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și liderul PSD Timiș.
1
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârţa, din judeţul Harghita, că România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor şi care va reda speranţa fiecărei familii, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
FOTO. Fritz îi îndeamnă pe timișoreni să iasă la vot. Drulă: „În România crește un val al speranței”
Duminică, la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara au votat viceprimarul Ruben Lațcău și deputatul Cătălin Drulă. Dominic Fritz i-a însoțit, i-a îndemnat pe cetățeni să se prezinte la urne, însă el nu a putut vota întrucât dosarul lui de cetățenie va fi analizat abia în decembrie.
3
Ştiri din Timiș
Potrivit reprezentanților Centrului de Comunicare Județean Timiș, duminică, la ora 10:30, nu au existat incidente la cele 619 secții de vot organizate la nivel județean. Secțiile se află sub protecția efectivelor MAI, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte. UPDATE ORA 12. Niciun incident la urne, în Timiș
Ştiri din Timiș
Deputatul Marilen Pirtea, președinte interimar al PNL Timișoara, a votat, duminică, pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale la secția de vot din incinta Liceului Teoretic „William Shakespeare” (fosta Şcoala Gimnazială nr. 5), de pe strada Moise Nicoară nr. 17 din Timișoara.
4