Curtea Supremă Administrativă din Ucraina a decis suspendarea deciziei de recunoaştere a victoriei lui Ianukovici la alegerile prezidenţiale, informează AFP.
Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a anunțat că va efectua o remaniere guvernamentală săptămâna viitoare și va modifica legile contestate de opoziție. Ianukovici avertizează că va recurge la „toate mijloacele" dacă opoziţia nu acceptă un acord. La Cernăuți au avut loc o serie de manifestații.
Protestatarii din Kiev au reuşit, în noapte de joi spre vineri, să intre şi să ocupe sediul Ministerului Agriculturii, aflat pe principalul bulevard al capitalei Ucrainei. Protestele împotriva actualului regim din Kiev au început din decembrie şi până acum s-au soldat cu cinci morţi.
Patru tinere pe jumătate goale au intrat în biroul de vot al lui Viktor Ianukovici, candidat la prezidenţiale, pentru a denunţa "violarea" democraţiei în Ucraina, relatează AFP.
Asociația Noi Re-Creăm lansează proiectul „Armonii Integrative”, o inițiativă menită să sprijine incluziunea copiilor cu nevoi speciale prin activități artistice, folosind teatrul, muzica și dansul pentru dezvoltarea copiilor.
Șoferul unui automarfar ce transporta mașini de spălat și cel al unei autobasculante încărcate cu nisip și-au pierdut viața, joi dimineață, la ieșirea din Vladimirescu spre Cicir, în județul Arad.
Joi, 27 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Donald Trump a anunțat că începând de la 2 aprilie va impune taxe vamale de 25% pentru toate mașinile care nu sunt fabricate în Statele Unite, scrie Agerpres.
Spectatorii Filarmonicii Banatul vor audia lucrări de Rossini și Bizet, alături de invitați speciali
Doi mari compozitori îi vor purta pe spectatori într-o călătorie muzicală fascinantă, vineri, 28 martie, de la ora 19:00, la Sala Capitol.
Semnul Berbec marchează începutul unui nou ciclu astrologic, aducând cu el energia pură a primăverii și forța renașterii. Fiind un semn de foc, guvernat de Marte, planeta acțiunii și a curajului, Berbecul simbolizează inițiativa, energia, voința, dinamismul și dorința de a cuceri noi orizonturi.
ADVERTORIAL. Chirurgia robotică devine standardul în patologiile complexe, benigne sau maligne, ginecologice, urologice și de chirurgie generală. De la finalul anului trecut, Spitalul Premiere din Timișoara pune la dispoziția pacienților săi robotul chirurgical iar în acest timp, peste 100 de pacienți au beneficiat deja de precizia sistemului daVinci X și de expertiza medicilor chirurgi.