Activităţi cu teme viticole, în cadrul cărora elevii din Recaş şi localitatea bihoreană Diosig vor conştientiza valorile tradiţionale, schimburi de experienţă între localităţi, un curs de alfabetizare digitală, un seminar tematic pentru grupul ţintă. Toate, în cadrul unui proiect interjudeţean.
Cea mai cunoscută podgorie din vestul României se pregăteşte să cucerească din nou saloanele de specialitate din Europa. După succesul obţinut cu Solo Quinta, producătorul de vinuri vrea noi medalii la Bruxelles, Londra sau Berlin. Primul pas a fost făcut zilele trecute, atunci când societatea a obţinut cinci medalii la Timişoara.
Timp de trei zile, Timişoara a fost capitala vinurilor din România. La Centrul Regional de Afaceri a avut loc ediţia a IX-a a Salonului Internaţional de Vinuri Vinvest Timişoara. Acţiunea a fost una de succes - ediţia din acest an a bătut recordul la mai multe capitole. Cel mai important este că, după trei zile de desfăşurare, numărul total al celor care au trecut pragul salonului, în perioada 6-8 aprilie, a fost de aproape 10.000 de persoane.
Deşi privit iniţial ca o parte secundară a industriei de specialitate, turismul vinului prinde tot mai mult în rândul turiştilor. Un vin de calitate, gustat într-o cramă autentică, situată într-un cadru natural superb reprezintă cheia succesului pentru atragere a cât mai multor vizitatori. Aceasta au constatat-o şi jurnaliştii prezenţi la ediţia din acest an a Vinvest. Ei au fost invitaţi să descopere două crame din regiune, Wine Princess din zona Miniş, respectiv Cramele Recaş.
Cei mai apreciaţi enologi români şi-au dat întâlnire la Timişoara special pentru a degusta cele mai bune vinuri şi băuturi alcoolice. Timp de două zile, miercuri şi joi, un juriu extrem de exigent a analizat 132 de probe, în marea lor majoritate vinuri, dar şi câteva băuturi alcoolice. La final s-au acordat 37 de medalii de aur şi trei mari medalii de aur.
Azi în Timișoara
Duminică, 24 noiembrie, puteți ieși să votați pentru alegerile prezidențiale. Mai puteți merge la un atelier de pictură cu sfeclă roșie și ceai, la piese de teatru, proiecții de film, concerte sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Vineri seară și noapte, din cauza condițiilor meteo extreme, mai multe localități din vestul țării au rămas fără energie electrică. Echipele Rețele Electrice Banat au intervenit și după căderea întunericului, dar până sâmbătă, la prânz, nu au rezolvat problemele peste tot. Astfel, ar mai fi 10 localități din Timiș și altele din județele vecine rămase nealimentate.
Capitală Culturală
Un adevărat regal de teatru va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Ar fi suferit un infarct.
România
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit după ce a suferit un puternic accident vascular. Avea 69 de ani.
7
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Nord s-a deschis în 2010, dar proiectul care a stat la baza ei era mult mai vechi, motiv pentru care includea doar o bandă pe sens. Acum urmează lărgirea acesteia la două benzi pe sens. În primă fază, se caută o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate.
3
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
1
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.