Se pregăteşte o nouă ediţie pentru Vinvest Timişoara. Timp de trei zile, între 16 şi 18 aprilie se va organiza, la Centrul Regional de Afaceri, cea de-a şaptea ediţie a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST Timişoara. Acţiunea este parte integrantă a Programul Naţional de Dezvoltare şi Promovare Turistică, încercându-se includerea evenimentului în cadrul circuitelor de turism viticol internaţionale.
Societăţile din domeniul vinului îşi prezintă problemele. Patronatul Naţional al Viei şi Vinului organizează în această perioadă un turneu în întreaga ţară.
Seceta şi criza economică au condus Cramele Recaş spre un sezon mai mult decât reuşit. Dacă vremea caldă a făcut ca vinul bănăţean să fie mai dulce ca niciodată, criza economică a ajutat Recaşul să intre pe piaţa englezească.
Vin bun, distracţie şi spectacole artistice de calitate. Începând de vineri şi până până duminică, timişorenii sunt invitaţi la cea de a 11-a ediţie a Festivalului Vinului. Evenimentul va fi organizat de Consiliul Local Timişoara, Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului şi Cramele Recaş.
Producătorii de vinuri din regiunea
transfronalieră dintre România, Serbia şi
Ungaria vor sticle brand-uite DKMT. La ultima
întâlnire a şefilor din euroregiune a fost
aprobată acordarea utilizării siglei DKMT pe
sticlele de vin din soiul Kadarka, ce vor fi
îmbuteliate în zonă.
Ştiri din Timiș
Social-democratul Eugen Dogariu, senator de Timiș, a votat în primul tur pentru alegerea președintelui României la secția de votare amenajată la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara.
Sănătate
În cadrul lecției de la Babeș, medicii spitalului Victor Babeș din Timișoara ne informează despre hepatita medicamentoasă, care apare ca reacție toxică a ficatului la anumite medicamente.
România
Candidatul independent, Mircea Geoană, a votat duminică, alături de familie, la Liceul I. L. Caragiale din București. El a declarat că românii nu aleg doar un președinte, ci și o direcție pentru țară. Geoană susține că alegătorii au de ales între „corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism” şi că este nevoie de o participare cetăţenească masivă, scrie HotNews.
Ştiri din Timiș
Duminică, în jurul orei 11, la secția de vot amenajata la Școală Gimnaziala nr.30 a votat și Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și liderul PSD Timiș.
1
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârţa, din judeţul Harghita, că România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor şi care va reda speranţa fiecărei familii, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
FOTO. Fritz îi îndeamnă pe timișoreni să iasă la vot. Drulă: „În România crește un val al speranței”
Duminică, la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara au votat viceprimarul Ruben Lațcău și deputatul Cătălin Drulă. Dominic Fritz i-a însoțit, i-a îndemnat pe cetățeni să se prezinte la urne, însă el nu a putut vota întrucât dosarul lui de cetățenie va fi analizat abia în decembrie.
3
Ştiri din Timiș
Potrivit reprezentanților Centrului de Comunicare Județean Timiș, duminică, la ora 10:30, nu au existat incidente la cele 619 secții de vot organizate la nivel județean. Secțiile se află sub protecția efectivelor MAI, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte. UPDATE ORA 12. Niciun incident la urne, în Timiș
Ştiri din Timiș
Deputatul Marilen Pirtea, președinte interimar al PNL Timișoara, a votat, duminică, pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale la secția de vot din incinta Liceului Teoretic „William Shakespeare” (fosta Şcoala Gimnazială nr. 5), de pe strada Moise Nicoară nr. 17 din Timișoara.
4