Trei zile de muzică și voie bună la Timișoara! În parcarea mallului din sudul orașului se desfășoară o nouă ediție a Festivalului Vinului. Timișorenii se vor delecta cu vinuri din cele mai bune soiuri, cu bucate tradiționale românești, dar și cu un program de muzică populară și cu mai multe concerte. Pe scena special amplasată în parcarea mallului din sudul orașului vor urca formații din Timișoara, dar și Adda, Nicole Cherry și Spitalul de Urgență.
Se anunță trei zile de petrecere în sudul Timișoarei, la cea de-a șaptea ediție a Festivalului Vinului! Timișorenii se vor delecta cu vinuri din cele mai bune soiuri, cu bucate tradiționale românești, dar și cu un program de muzică populară și cu mai multe concerte. Pe scena special amplasată în parcarea mallului din sudul orașului vor urca formații din Timișoara, dar și Adda, Nicole Cherry și Spitalul de Urgență.
Va curge din nou vinul la Timișoara. Primăria și Casa de cultură a orașului organizează o nouă ediție a Festivalului Vinului, la sfârșitul lunii octombrie. Pe scena special amplasată va urca și Spitalul de Urgență, care probabil va interpreta și una dintre cele mai cunoscute piese ale trupei: „Trăiască berea!”.
Ştiri din Timiș
Primăria Dumbrăvița anunță că în comună vor apărea cinci noi stații de încărcare, pe lângă cea deja existentă, de la Parcul Central. La fiecare stație se vor putea încărca, simultan, două mașini. Investiția este finanțată de AFM.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara în colaborare cu Asociația „La blouse roumaine IA” prezintă expoziția „Îngeri cu Altițe”, ce va avea loc în sala expozițională corp A a muzeului. Expoziția se va deschide în data de 30 octombrie, la ora 12.
România
Expert Forum consideră că suprapunerea campaniilor electorale pentru alegerile parlamentare și prezidențiale afectează aplicarea regulilor de finanțare a campaniilor și îngreunează monitorizarea veniturilor și cheltuielilor acestora.
Sănătate
Medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara ne informează, în cadrul Lecției de la Babeș, ce vitamine și minerale ne întăresc sistemul imunitar în sezonul rece.
Mapamond
Un român în vârstă de 50 de ani a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Meaux, o localitate la 40 de kilometri de Paris, din regiunea Ile de France. Ar fi vorba de o crimă „de o violenţă rar întâlnită”, bărbatul fiind înjunghiat cu mai multe lovituri de cuţit, potrivit News.ro.
Ştiri din Timiș
Angajații firmei Constructim lucrează de zor la noul așezământ cultural din Moșnița Nouă. Comuna va avea o casă de cultură cu ateliere meșteșugărești și amfiteatru. Lucrările au ajuns la interior.
Mapamond
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a avertizat duminică seara, într-o postare pe platforma de socializare X, că este o „chestiune de zile" până când trupele nord-coreene ar putea intra în luptă alături de forţele ruse.
3
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Aranjamentele florale sunt o componentă esențială a oricărei nunți, aducând culoare, textură și personalitate evenimentului. În 2024, tendințele în domeniul florilor uscate devin din ce în ce mai populare, oferind o alternativă elegantă și durabilă față de florile proaspete.