Are doar patru luni şi Salvarea l-a adus la Spitalul de copii Louis Ţurcanu Timişoara după ce primarul din Tormac a sesizat la Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului faptul că micuţul era neglijat de părinţi: nu era hrănit şi nu fusese spălat niciodată. Dacă ar putea vorbi, tot mai mulţi bebelusi cu vârsta sub un an ar spune cum e să treci printr-o astfel de experienţă.
Conflicte, proteste, agitatie sociala! Primele tari intr-un clasament al tarilor dupa gradul de instabilitate stradala sunt Sudan, Irak si Somalia. Cea mai pasnica tara din lume este Islanda, urmata de Noua Zeelanda si Japonia. Romania ocupa pozitia 40.
Ministrul Educaţiei le-a solicitat elevilor să profite din plin de prevederile incluse în Legea Educaţiei Naţionale pentru a se implica mai mult în aspectele care ţin de viaţa şcolii. „Potrivit noii Legi a Educaţiei Naţionale procesul educaţional este centrat pe elev. Prin aceasta, copiilor din mediu rural le vor fi oferite şanse egale cu cele ale elevilor care urmează şcolile din mediul urban", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.