Viorica Dăncilă, fost premier al României, a anunțat că își va lansa, în curând, o carte-interviu. „Viorica Dăncilă – Partea ei de adevăr” se va numi cartea și va prezenta versiunea sa despre mandatul de prim-ministru, despre relația cu Liviu Dragnea și actuala conducere a partidului.
În organizația PSD vor avea loc alegeri până în luna februarie, când vor avea loc alegeri la nivel central, după ce Viorica Dăncilă a demisionat din fruntea social-democraților, iar locul i-a fost luat de Marcel Ciolacu, ca președinte interimar. Un președinte „plin” la nivel național se va alege printr-un congres în luna februarie. Până atunci însă, și la nivel județean vor avea loc conferințe de alegeri, inclusiv în Timiș.
Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a fost înfrântă categoric, cu un scor „zdrobitor” de candidatul susținut de PNL, Klaus Iohannis, în Timiș (76,32 la sută Iohannis – 23,68 la sută Dăncilă). Călin Dobra, președintele PSD Timiș, transmite, după aflarea rezultatelor, că PSD are nevoie de reconstrucție internă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1