ADVERTORIAL. Echipa Visma Software România a făcut fapte bune și în perioada sărbătorilor de iarnă. De data aceasta, angajații companiei norvegiene și-au îndreptat atenția către ANIMA Nostra After School, continuând campania începută în 2018. Cu ajutorul donațiilor oferite de către echipă copiii s-au bucurat de rechizite, alimente, haine de iarnă și, nu în ultimul rând, de multe dulciuri.
ADVERTORIAL. Visma Software România susține procesul de educație al tinerilor pasionați de domeniul IT. Astfel, compania continuă inițiativa începută acum doi ani, prin care a sponsorizat renovarea și dotarea cu calculatoare a două laboratoare din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare. La începutul anului școlar, echipa Visma a donat 36 de monitoare, asigurându-se că studenții vor avea acces nemijlocit la resursele necesare educației.
Echipa din Timișoara a companiei Visma Software România continuă campania ”Gift Giving Season”. Începută anul trecut, aceasta vizează persoanele mai puțin norocoase. Dacă până acum obiectele donate au ajuns la Federația Caritas, care acordă servicii de asistență socială primară, de data aceasta copiii au fost cei care s-au bucurat de cadouri.
În urmă cu câțiva ani, Visma România și-a dorit să construiască o comunitate frumoasă și puternică - comunitatea angajaților Visma. Deși am fost puțini la început, ne-am urmat visul cu perseverență deoarece am știut că putem călăuzi cariere și oameni. În luna iunie a acestui an, Visma Software România a atins pragul de 500 de angajați în România, continuându-și, astfel, expansiunea începută în urmă cu câțiva ani și transformând comunitatea angajaților Visma, în familie.
ADVERTORIAL. Echipa Visma Software România din Timișoara face fapte bune în preajma sărbătorilor de Paști și are în gând persoanele mai puțin norocoase. Cutii cu haine donate au ajuns la Fundația Caritas pentru a oferi un sprijin oamenilor greu încercați și femeilor care au căzut victimă abuzurilor.
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.