tion.ro Web analytics

Pacienți, cunoscuți, apropiați, oameni dragi (cum e și tata!) nu doresc și nu simt nevoia să folosească suplimente nutritive, din diverse motive: neînțelegerea exactă a funcționalității întregului nostru, respingerea ideii de a lua ”pastile”, dorința de a fi ”în formă” și fără suplimente și alte motive, ce-i țin departe de aceste obiceiuri. Eu iau suplimente, copilei mele îi dau suplimente, le aleg cu atenție și le rotesc periodic spre a avea un echilibru și un bun randament. Însă ele nu sunt deloc obligatorii!
Vitaminele luate după şedinţele de
exerciţii fizice ar putea să anuleze efectele
pozitive ale sportului asupra sănătăţii
organismului, potrivit cercetătorilor germani, al
căror studiu a fost publicat în Proceedings of
the National Academy of Sciences (PNAS).

Eveniment

VIDEO. Mizerie din nou în parcarea de pe Circumvalațiunii. Administratorul ei a fost amendat de mai multe ori în trecut
Parcarea unui supermarket de pe Calea Circumvalațiunii este frecvent acaparată de gunoaie. Aici, în trecut, polițiștii locali au dat de mai multe ori amenzi proprietarului terenului, dar situația se repetă.

Ştiri din Timiș

„Deportați în URSS”: tur ghidat la Jimbolia, în memoria deportării șvabilor bănățeni
Vineri, 10 ianuarie 2025, la Jimbolia este organizat un tur ghidat inedit. Cei 80 de ani trecuți de la deportarea șvabilor bănățeni în URSS va fi marcat prin evenimentul „Deportați în U.R.S.S.”. 2

Eveniment

Ordin de protecție încălcat. Un bărbat din Săcălaz a fost reținut de polițiști pentru că s-a apropiat de fosta concubină
Un bărbat de 49 de ani a fost reținut luni, 30 decembrie, după ce a încălcat un ordin de protecție emis de Judecătoria Timișoara. Polițiștii au intervenit în urma unei sesizări din partea fostei concubine, care a raportat că acesta s-a apropiat la mai puțin de 100 de metri de domiciliul ei, încălcând restricțiile impuse. 1

Ştiri din Timiș

Revelion în Piața Victoriei din Timișoara: transport în comun prelungit până la ora 1
Primăria Timișoara, prin intermediul Casei de Cultură, organizează o petrecere de Revelion în Piața Victoriei, pregătind un program special pentru locuitorii orașului. Pentru a facilita accesul către centrul orașului și a reduce aglomerația rutieră, programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit. 1

Eveniment

VIDEO. Incendiu de amploare în Calea Girocului. Flăcările au distrus o clădire și o mașină
Pompierii timișoreni au intervenit duminică noaptea pentru a stinge un incendiu violent pe strada Martir Elena Nicoară. Flăcările au cuprins acoperișul și interiorul unei clădiri, afectând o suprafață de 150 mp și distrugând un autoturism. Din fericire, nu au fost raportate victime.

Mapamond

Jimmy Carter, fost președinte american, a murit la 100 de ani
Fostul președinte american Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a murit duminică la vârsta de 100 de ani, scrie Agerpres. Acesta a avut un singur mandat prezidențial (1977-1981).

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 decembrie 2024, în Timișoara?
Luni, 30 decembrie, puteți merge la un târg de artă contemporană sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.

Sănătate

Ce riscuri ascund mesele bogate de sărbători? Recomandările medicilor pentru o digestie fără probleme
Medicii Spitalului CFR Timișoara atrag atenția asupra problemelor care pot apărea în urma consumului excesiv de mâncare în perioada sărbătorilor de iarnă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici