ADVERTORIAL. Pe fondul stabilizării pieței rezidențiale de la începutul acestui an, apartamentele noi aflate în stadiu final de execuție sunt tot mai căutate în Timișoara. În acest context, reprezentanții Vivalia Soarelui ne informează că apartamentele dezvoltate de către aceștia, aproape de Complex, pe bulevardul Liviu Rebreanu, au deja extrasele C.F. disponibile. Acest fapt presupune un beneficiu extraordinar pentru cei care doresc să se mute cât mai repede într-un apartament nou.
ADVERTORIAL. În România, spațiul util dedicat locuirii a fost dintotdeauna restrâns și insuficient, mai ales în cazul familiilor cu mai mult de doi copii. Situația economică și strategiile de dezvoltare urbanistică au determinat construcția de apartamente cu maxim 20 mp utili/persoană, în condițiile în care suprafață neta locuibilă în Europa este de 34 mp/persoană.
Eveniment
O femeie în vârstă de 72 de ani a ajuns, vineri, la spital, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier pe bulevardul Eroilor de la Tisa.
Ştiri din Timiș
La trecerea dintre ani, pe scena din Piața Victoriei vor urca artiști cunoscuți, care le vor cânta timișorenilor. De asemenea, comunitatea sârbă va avea parte de două concerte înainte de Crăciunul pe rit vechi.
Ştiri din Timiș
După o ședință în care a fost retras de pe ordinea de zi și alta în care a căzut la vot, proiectul care vizează impozitele și taxele locale pentru 2025 va ajunge din nou pe masa consilierilor locali în 23 decembrie.
Ştiri din Timiș
Asociația Happy Tails Timișoara, alături de Asociația Poli, organizează ediția din acest an a evenimentului „Fii TU Santa Paws!”. Puteți dona mâncare și bani pentru animăluțele care se află la adăpost.
Ştiri din Timiș
Ligia Deca, ministra Educației, a semnat alături de Laurențiu Georgescu, directorul general administrativ al Universității de Vest din Timișoara, două contracte de modernizare a infrastructurii universității, cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Eveniment
Doi timișeni, tată și fiu, au fost depistați în flagrant delict cu aproximativ nouă kilograme de canabis. Fiul în vârstă de 43 de ani a primit arest preventiv pentru 30 de zile, iar tatăl său, în vârstă de 70 de ani, este în arest la domiciliu.
Ştiri din Timiș
Proprietarii locuințelor din zeci de imobile aflate în zonele de protecție istorică vor trebui să scoată din buzunare mulți bani pentru că au lăsat clădirile în paragină. Unii dintre ei vor plăti impozite majorate chiar și de cinci ori.
8