Fundaşul stânga Nikola Ignjatijević va semna un acord pe şase luni cu Poli Timişoara. Directorul sportiv de la Steaua Roşie Belgrad a aprobat plecarea jucătorului cu destinaţia Timişoara. Ignjatijević nu mai intra în vederile antrenorului sârbilor, Robert Prosinecki, şi s-a decis împrumutarea sa la Poli pentru următoarele şase luni.
Scenariul ultimelor meciuri s-a repetat şi în ultima partidă susţinută de Poli. De această dată partener de distracţie a fost Astra. Oricum, regia spectacolului a fost aceiaşi: echipa adversă deschide scorul iar FC Timişoara egalează.
Situaţia existentă la Unirea Urziceni oferă conducătorilor de la Poli Timişoara posibilitatea să utilizeze o parte dintre jucătorii tineri în meciuri tari de Liga 1. Este vorba de mai mulţi fotbalişti care deocamdată nu se află în atenţia antrenorului Vladimir Petrovic.
Adversara Timişoarei în Europa League, Manchester City, a trecut în ultima etapă de campionat de Liverpool. Într-un meci susţinut pe teren propriu, în faţa patronului arab al echipei, prezent pentru prima dată pe stadion după doi ani de la cumpărarea formaţiei engleze, scorul realizat a fost unul destul de clar: 3 – 0 pentru gazde.
Deşi sezonul competiţional intern şi european a debutat deja, FC Timişoara a achiziţionat un nou jucător. În fapt, este vorba de concretizarea unor negocieri purtate în luna iulie, atunci când Ovidiu Burcă a fost foarte aproape de a semna cu clubul alb-violet.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, sâmbătă, că instituția pe care o conduce a depus, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire.
Ştiri din Timiș
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.
Ştiri din Timiș
Părintele vicar Ionel Popescu a publicat cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor – Decembrie ´89”. Volumul a fost tipărit cu binecuvântarea și Precuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Eveniment
Șapte mașini au fost implicate într-o tamponare pe Autostrada A1, în județul Timiș.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea nu mai poate achiziționa imobilul istoric renovat din cartierul Iosefin, pentru care era dispusă să achite 1,9 milioane de euro din bugetul local.
Mapamond
Atac în Germania. Patru persoane au murit și două sute sunt rănite după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg. Este vorba de un medic originar din Arabia Saudită.
Ştiri din Timiș
Seria de evenimente „35 de ani de libertate”, dedicată comemorării Revoluției din 1989 de la Timișoara, a luat sfârșit vineri seară, cu „Gala Libertății”. Evenimentul organizat de primărie sub forma unui spectacol de teatru multimedia a atras ca participanți mai mulți ambasadori, reprezentanți ai orașelor înfrățite și alte oficialități.
Ştiri din Timiș
Radu Ticiu, inițiatorul turei transfrontaliere, a precizat că aceasta este ultima pedalare înainte de intrarea în Schengen.