Vă pasionează croitoria, dar n-aţi avut până acum ocazia să învăţaţi cum se cos hainele? V-ar plăcea ca obiectele vestimentare pe care le purtaţi să fie, întru totul, creaţie proprie? Dacă sunteţi timişorean şi doriţi să pătrundeţi tainele croitului, Cloud Factory vă aşteaptă la un workshop susţinut de Elena Mazăre.
De mai mult de o lună, doamnele membre ale clubului Lions Diamond Timişoara se pregătesc pentru o nouă şi inedită încercare: să devină actriţe. Totul într-un scop caritabil, pentru a strânge bani în susţinerea unei acţiuni a copiilor de la Liceul Iris.
Pe o serie de străzi din Timişoara, dar şi în mai multe localităţi rurale din Timiş, vor avea loc în cursul acestei săptămâni întreruperi în alimentarea cu energie electrică.
Soț, soție și fiică. Mai exact, familia Marghiloman. Cei trei participă de ani buni la concursuri de table. Nu puteau să lipsească la Campionatului de Table Timisoreni.ro, care a început sâmbătă la Iulius Mall Timişoara.
Comisiile de negociere ale PSD, PNL şi PC s-au întâlnit, sâmbătă, pentru prima dată, la Timişoara. La această primă întâlnire, reprezentanţii celor trei partide au stabilit să formeze majoritate, atât în Consiliul Judeţean Timiş, cât şi în consiliile locale ale localităţilor din judeţ, dar şi să desemneze cei mai buni candidaţi, până în 30 aprilie, pentru preşedinţia CJ Timiş şi a Primăriei Timişoara.