Ploaia pare să fi fost inamicul numărul unu al constructorilor implicaţi în proiectul de amenajare a Complexului Rutier Michelangelo şi implicit al timişorenilor care aşteaptă încă din toamna anului trecut să se deschidă circulaţia prin noul pasaj rutier construit pe bani europeni... Pasajul Michelangelo ar putea fi dat în folosinţă în aceste zile, până la sfârşitul săptămânii, dar totul depinde în continuare de vreme, spune primarul Nicolae Robu.
Potrivit prognozei transmise de Administrația Națională de Meteorologie, vremea continuă să se încălzească în primele două zile ale săptămânii viitoare, temperaturile maxime urmând să ajungă la 25-30 de grade Celsius.
Meteorologii au vești bune pentru bănățeni. Cei care vor petrece sărbătorile pascale acasă vor avea parte de o vreme frumoasă și caldă.
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au transmis, duminică, o atenționare de ploi, intensificări ale vântului și ninsori în regiunile de munte, inclusiv pentru zona Banatului, valabilă pentru începutul săptămânii viitoare.
Ne așteaptă un weekend mohorât și rece. Meteorologii au emis, vineri, o avertizare valabilă pentru toată țara de ploi și temperaturi scăzute. Astfel, până duminică vor fi ploi însemnate cantitativ, ce vor putea depăși, în anumite zone, 40 de litri pe metru pătrat.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.
Eveniment
O femeie însărcinată, aflată în travaliu prematur la doar 23 de săptămâni, a născut în elicopterul SMURD care o transporta din localitatea cărășană Cărbunari la Oravița. Bebelușul a fost preluat de o echipă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!
Eveniment
Un accident rutier care ar fi putut avea urmări mult mai grave a avut loc, miercuri dimineața, la Denta. O mașină s-a înfipt într-un parapet de pe marginea drumului.
Dialoguri Sănătoase
Exercițiile fizice sunt esențiale pentru menținerea sănătății întregului corp, iar impactul lor asupra sistemului imunitar este semnificativ, explică Radu Butu, fizioterapeut cu peste 10 ani de experiență. Practicarea exercițiilor fizice în mod regulat poate întări apărarea naturală a organismului, contribuind la prevenirea infecțiilor, reducerea inflamației și creșterea capacității de răspuns la diverse amenințări. Totuși, este important să înțelegem cum și de ce exercițiile fizice influențează sistemul imunitar.
Ştiri din Timiș
Cel mult trei milioane de euro îi va reveni fiecărei tabere școlare de stat pentru renovare din județele Regiunii de Vest.
Ştiri din Timiș
Mesajul de Crăciun al episcopului romano-catolic de Timișoara din acest an subliniază întâlnirea divină cu Dumnezeu, care vine la noi sub chipul unui prunc, surprinzându-ne prin umilința și iubirea Sa. El ne îndeamnă să cultivăm o relație autentică cu Dumnezeu, în locul religiozității superficiale. În mijlocul conflictelor și agitației, Crăciunul ne amintește că adevărata speranță vine din deschiderea inimii către Isus. Episcopul subliniază că pacea se construiește prin generozitate și iubire, nu prin violență, și încheie cu urări de Crăciun binecuvântat și un an nou plin de speranță.