Utile
Sâmbătă, 6 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 6 iulie, are loc marșul Pride TM. Mai puteți merge la spectacole de teatru, film, la ateliere, expoziții sau la petreceri în oraș.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții companiei locale de termoficare Colterm au trimis la început de iulie, ca în fiecare lună, câteva date statistice. Astfel, aflăm că în acest an, până acum, au fost depuse peste 300 de cereri de debranșare. Cu stocurile stăm mai bine decât anul trecut, iar în paralel au continuat și lucrările de reparații.
1
Mapamond
Doi vulcani erup în același timp în Italia. Protecția Civilă a emis joi seară alertă roșie pentru vulcanul Stromboli. Și Etna din Sicilia și-a intensificat activitatea vulcanică. Aeroportul din Catania a fost închis temporar.
1
Eveniment
Un tânăr șofer în vârstă de 18 ani a băgat o fetiță de opt ani în spital din cauza neatenției. Micuța era pasageră într-o mașină pe care tânărul a lovit-o.