Sâmbătă, de la ora 18, biserica catolică din localitatea Recaş va găzdui un concert susţinut de corul Desiderium-Ceznja din Zagreb, Croaţia.
Pe 9 iunie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, a susținut Spectacolul Extraordinar „Muzica Renașterii Europene” la Vatroslav Lisinski, cea mai mare sală de concerte din Zagreb. 2.000 de spectatori i-au admirat și aplaudat pe cei din cor, echipa fiind chemată pe scenă pentru 3 bis-uri.
Deși nu este cea mai populară destinație europeană, Croația este un adevărat paradis pentru vizitatori. Majoritatea turiștilor prefer să viziteze porțiunea de coastă, unde se pot bucura de plajele superbe și apa perfect albastră a Adriaticii. Totuși, capitala Zagreb are și ea o mulțime de oportunități interesante pentru turiștii de toate felurile. Iată trei locuri neobișnuite pentru cei care vor să descopere o nouă față a acestui oraș incredibil.
UEFA a admis apelul depus de Dinamo Zagreb. Împotriva aşteptărilor, forul european nu a înăsprit pedeapsa iniţială, mai mult a dat înapoi echipei croate cele trei puncte cu care echipa a fost penalizată iniţial.
Penalizată cu trei puncte şi cu terenul suspendat pentru două etape. Echipa Dinamo Zagreb care face parte din Grupa A a Europa League, alături de FC Timişoara, a fost penalizată de UEFA cu depunctarea şi obligaţia de a juca următoarele două meciuri cu porţile închise.
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
1
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că, după votul de duminică la alegerile parlamentare, este „foarte posibil" să existe o discuţie privind formarea unui Guvern PSD - USR - PNL, scrie Agerpres.
3
Timișoreanul amendat luni de polițiștii timișeni după ce ar fi dat buzna în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș de pe strada Augustin Pacha contestă amenda și susține că afirmația că „va sparge cu barosul statuile din Parcul Central" a fost scoasă din context.
9
Timișorenii cu datorii la bugetul local aveau, până luni, termen să își plătească dările acumulate până pe 31 august pentru a scăpa de penalități și dobânzi. Primăria anunță că termenul s-ar prelungi până pe 19 decembrie.
1