Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara spun că au primit numeroase sesizări legate de modul în care traversează strada bicicliştii, mai exact de faptul că nu se dau jos de pe bicicletă pe trecerile de pietoni. Drept urmare, poliţiştii locali s-au pus pe controale şi au început să-i ia la întrebări pe bicicliştii prinşi pedalând pe zebră.
Cadavrul zebrei care a murit după ce a evadat din habitatul în care se afla şi s-a înecat în heleşteul de la Grădina Zoologică din Timişoara stă în camera frigorifică de la Zoo de două luni. Şeful Direcţiei de Mediu a primăriei, Adrian Bere, a vrut să îngroape animalul, dar spune că legea nu îi permite asta, aşa că urmează să fie incinerat. Autorităţile locale vor să aducă o nouă zebră la Grădina Zoologică!
Zeci de zebre miniaturale din hârtie au apărut, în noaptea de duminică spre luni, pe spaţiul verde din Piaţa Bălcescu în semn de protest faţă de modul în care a fost remodelată această piaţă. Zebrele sunt însoţite de mesaje care îl îndeamnă pe primarul Nicolae Robu să „iasă din starea de autism".
Mapamond
Papa Francisc, aflat în convalescență la Vatican după o dublă pneumonie, a făcut o radiografie toracică ce a evidențiat o ușoară ameliorare a infecției sale pulmonare, a anunțat marți Vaticanul, informează Agerpres.
Ştiri din Timiș
A fost aprobat bugetul local al Timișoarei pe anul 2025. Ce amendamente au propus consilierii locali
Bugetul pe anul 2025 al Timișoarei, unul de 2,65 de miliarde de lei, a fost aprobat fără prea mari emoții în ședința consiliului local de marți, 1 aprilie. Au fost, însă, mai multe amendamente depuse – unele aprobate, altele nu.
Sănătate
Medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara subliniază importanța prevenției cancerului colorectal, care ocupă primul loc în România în ceea ce privește incidența bolilor oncologice și se află pe locul al doilea ca rată a mortalității.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș și Primăria Municipiului Timișoara, reamintește utilizatorilor casnici și noncasnici din Zona 1 Timișoara că pot opta în continuare pentru Abonamentul Verde, soluția eficientă și legală pentru colectarea deșeurilor vegetale rezultate din activitățile de grădinărit și întreținerea spațiilor verzi private.
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că, începând de marți, 1 aprilie, se schimbă câteva lucruri referitoare la tarife. Pe de o parte, călătoria cu vaporetto va ajunge să coste tot 4 lei, ca pe celelalte mijloace de transport public. Pe de altă parte, se introduce un bilet cu „suprataxă” pentru cei prinși de controlori fără titlu de călătorie validat.
6
Sănătate
Aproximativ 80% dintre oameni suferă de deviație de sept. În unele cazuri aceasta este ușoară și asimptomatică, dar în altele necesită intervenție chirurgicală. Medicii Spitalului CFR Timișoara subliniază că, deși problema este comună, mulți pacienți o ignoră, ceea ce poate duce la complicații serioase.
Mapamond
Bilanțul cutremurului din Myanmar a crescut la 2.719 morți, a anunțat junta militară marți, la patru zile după producerea puternicului seism care a lovit țara, scrie Agerpres.