Peste 92.000 de euro a pus deoparte Casa de Cultură pentru Ziua Timișoarei. A fost anunțat în sfârșit programul complet al evenimentelor. Vor fi tururi ghidate prin cartiere, timișorenii vor afla povestea orașului de pe două roți, vor putea merge la expoziții foto, vor putea urmări un spectacol de operă în aer liber și concerte, atât de muzică ușoară, cât și de muzică populară.
Primăria Timișoara se pregătește să sărbătorească ziua orașului. Vor fi trei zile pline de evenimente atât în centrul orașului, cât și în cartiere. Pe o scenă special amenajată în Piața Libertății vor urca Cargo, TM Groove, Beck Corlan, Zoli Toth și mai mulți soliști de muzică populară. Peste 92.000 de euro ar costa toate acțiunile.
Nu vom mai avea parte de un mare concert în centrul orașului de Ziua Timișoarei, din cauza pandemiei, dar reprezentanții primăriei pregătesc o serie de evenimente timp de mai multe zile. În Parcul Rozelor, chiar pe scena distrusă de furtună care va fi reparată cu 130.000 de euro, este programat un spectacol de muzică populară.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.