tion.ro Web analytics

Anul acesta celebrăm 100 de ani de la intrarea trupelor românești în Timișoara, o sărbătoare care primește o atenție deosebită de la administrația publică locală, dar și de la timișoreni. Sunteți așteptați la patru zile de petrecere, dar și la alte momente festive, la Timișoara fiind așteptată și Garda de Onoare a Jandarmeriei Române. Sunt zvonuri că ajunge în Banat și președintele Klaus Iohannis.
Peste 40 de meșteri populari ocupă Piața Libertății din Timișoara zilele următoare, la prima ediție a Târgului meșterilor populari organizat de municipalitate cu ocazia zilei orașului. Ștefan Popa Popa s va fi invitatul special al celor din primărie, care va susține un atelier de caricatură.
Patru zile de sărbătoare la Timișoara, de ziua orașului. Municipalitatea a pus la cale un program complex, cu muzică populară, muzică ușoară, un târg național de meșteșugari și momente festive. Va fi reconstituit momentul intrării trupelor românești în Timișoara, iar pe scena din Piața Victoriei vor urca Loredana, Vunk, Cargo, Phoenix și alte trupe.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 noiembrie 2024, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.

Eveniment

Patru bărbați s-au luat la bătaie în fața unui magazin din Calea Șagului
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.

Ştiri din Timiș

Teatru și jazz în scop caritabil, la Timișoara. Oferă o masă caldă oamenilor nevoiași din oraș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.

Ştiri din Timiș

Primăria cumpără imobilulul istoric de 2 milioane de euro din Iosefin. Consilierii locali și-au dat acordul
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa în Piața Victoriei din Timișoara
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa. 20

Cinema

Un tată și fiica lui ne poartă prin natura Norvegiei, într-un documentar la Cinema Victoria
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.

Capitală Culturală

FOTO. Statuia alegorică a Toamnei a revenit pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Peste 35.000 de elevi din Timiș primesc burse
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici