Organizaţia Timiş a PSD va intra oficial în campanie electorală de 1 mai, când are programate mai multe acţiuni pentru a sărbători Ziua Muncii, atât în Timişoara, cât şi în judeţ.
Dansuri populare româneşti şi maghiare, majorete, piramidă sportivă, expoziţii, tradiţionala paradă a şcolii, ore de curs speciale, fără uşi închise, aşa se marcheză la Dumbrăviţa un eveniment care de mai bine de 10 ani se desfăşoară fără întrerupere: Ziua Porţilor Deschise.
Copii de toate vârstele, tineri și adulți au pictat două fâșii albe de carton, lungi de câțiva metri, diferite imagini: o casă, un copac, marea, cerul, toate în albastru. Prichindeii au fost pictați pe față de voluntari ai Fundației Pentru Voi cu iepurași, fluturași, bărcuțe, steluțe și alte asemenea. Zeci de persoane au participat sâmbătă seara, în Piața Victoriei din Timișoara, la Ziua Internațională a Conștientizării Autismului.
Sâmbătă seara, Enoteca de Savoya a fost gazda unei întâlniri sonore captivante, desfăşurate sub genericul Sea of Tranquility, pusă la cale de muzicienii timişoreni Petre Ionuţescu, Daniel Dorobanţu, Mihai Moldoveanu şi Radu Pieloiu.
Renumita mezzosoprană Mirouslava Yordanova din Bulgaria şi-a petrecut ziua de naştere pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara. Ea a interpretat rolul Rosina în spectacolul Bărbierul din Sevilla, o partitură pe care a cântat-o recent la Florenţa şi Monte Carlo. Artista a izbucnit în plâns când, la sfârşitul spectacolului, orchestra, soliştii, corul şi chiar spectatorii i-au cântat "La mulţi ani".