Regizat de David Yates, ”Harry Potter şi Prinţul Semipur” prezintă aventurile lui Harry (Daniel Radcliffe), care îşi acceptă rolul de Cel Ales şi începe să se pregătească pentru a-l distruge pe lordul Voldemort, alături de prietenii săi Hermione Granger (Emma Watson) şi Ron Weasley (Rupert Grint). “Harry Potter şi Prinţul Semipur” este cel mai scump film din serie până acum, producţia sa costând 235 milioane de dolari. Primele cinci filme din serie au generat un profit de 4,5 miliarde dolari din vânzarea biletelor.
“Harry Potter şi Prinţul Semipur” a depăşit recordul pentru cele mai mari încasări realizate de un film în primele cinci zile de la lansare, cu 396,7 milioane de dolari la nivel mondial, potrivit distribuitorului Warner Bros. Pictures. Până acum, recordul a fost deţinut de “Spider Man 3”, care în 2007 a realizat venituri din vânzări de bilete de 381,7 miloane de dolari în primele cinci zile.
În România, noul Harry Potter va rula în cinematografe începând cu 22 iulie.
Pe locurile următoare în box office se clasează “Ice Age: Dawn of the Dinosaurs”, cu 17,7 milioane de dolari, şi “Transformers: Revenge of the Fallen”, care ocupă locul trei, cu încasări de 13,7 milioane de dolari. “Ice Age: Dawn of the Dinosaurs” a avut premiera în România pe 3 iulie, iar “Transformers: Revenge of the Fallen”, pe 26 iunie.
Liderul weekend-ului trecut, “Bruno”, ocupă săptămâna aceasta locul patru în box-office, cu încasări de 8,4 milioane de dolari.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!