Articolul de mai jos a apărut în Almanahul Agenda 2023. Dacă v-a plăcut, puteți citi materiale asemănătoare în Almanahul Agenda 2024, pe care îl găsiți la chioșcurile de ziare, în magazinele Inmedio, Tabac Express și nu numai. Puteți accesa lista punctelor de difuzare AICI.

***

De la filme precum „Oldboy” (2003), situat în IMDb (International Movie Database) în top 250, distins cu 40 de premii, până la „Parasite” (2019), care a reușit să ia patru Oscaruri și alte 300 de trofee, publicul este vrăjit de esența filmelor asiatice – cu toate că Asia este un continent vast, care cuprinde țări cu limbi și culturi diferite.

Agenda vă prezintă un Top 10 al filmelor asiatice pe care nu ar trebui să le ratați. Nu sunt neapărat cele mai populare sau cele mai bine cotate în rândurile criticilor, însă cu siguranță nu sunt filme ușor de uitat, de pe o zi pe alta.

1. In the Mood for Love (2000; co-producție Hong Kong și Franța)

Filmul scris și regizat de Wong Kar-wai, se desfășoară în Hong Kong, în 1962. Chow Mo-Wan, un jurnalist, (interpretat de Tony Leung Chiu Wai) și Su Li-Zhen (interpretată de Maggie Cheung Man Yuk), o secretară la o companie de transport maritim, se mută în apartamente învecinate în aceeași zi. Inițial, întâlnirile lor sunt formale și politicoase – până când se apropie pe măsură ce își dau seama că soții lor au o aventură.

„In the Mood for Love” de Wong Kar-wai este filmat într-o manieră care este în același timp delicată și extravagantă, abordând teme precum dorul, dorința, pierderea și efemeritatea.

Pelicula a avut o influență stilistică majoră în ultimele două decenii de cinema, fiind considerată una dintre capodoperele regizorului Wong Kar-wai.

Este considerat unul dintre cele bune filme ale tuturor timpurilor și una dintre operele majore ale cinematografiei asiatice. În 2016, în cadrul unui sondaj realizat de BBC, la care au participat aproape 200 de critici de film din întreaga lume, „In the Mood for Love” a fost votat al doilea cel mai important film al secolului XXI.

2. Parasite (2019; Coreea de Sud)

Regizorul Bong Joon Ho era deja cunoscut și apreciat pentru producțiile la care a lucrat înainte de lansarea „Parasite” și printre care se numără „Memories of Murder”, „Okja” sau „Mother”, însă filmul din 2019 a fost cel care i-a cimentat statutul de regizor remarcabil la nivel mondial.

„Parasite” a reprezentat o tornadă în cinematografie și a făcut istorie, fiind primul film într-o limbă străină (alta decât engleza) care a câștigat Oscarul pentru cea mai bună peliculă a anului. A luat alte trei Oscaruri și aproape toate trofeele majore de la Cannes.

Filmul se extinde dincolo de granițele unei comedii negre despre inegalitatea socială, înglobând elemente de thriller, dramă și mister. Acesta spune povestea a două familii din Seul – una trăind de pe o zi pe alta într-un demisol, cealaltă trăind în lux într-o vilă modernă cu vedere la oraș. Viețile celor două familii se împletesc și formează o relație periculoasă care scoate la iveală latura întunecată a capitalismului.

3. Cure (1997; Japonia)

Din Japonia vine thriller-ul psihologic „Cure”, scris și regizat de Kiyoshi Kurosawa. Succesul internațional de care s-a bucurat acest film l-a transformat pe Kurosawa într-unul dintre exponenții noului val de regizori de filme horror – gen pe care l-a împins spre tărâmuri neexplorate ale filozofiei și existențialismului.

Un șir de crime șocante, aparent nemotivate – fiecare comisă de o persoană diferită, dar toate purtând același semn distinctiv, un X – îl conduce pe detectivul Takabe (interpretat de Koji Yakusho) într-o investigație labirintică pentru a le descoperi factorul comun. Totul se transformă într-un joc de-a șoarecele și pisica, între Takabe și un enigmatic hipnotizator (interpretat de Masato Hagiwara).

Să fie acesta răul întrupat? Puteți afla uitându-vă la „Cure”, un film apreciat de critici pentru direcție și atmosferă. În 2012, regizorul sud-coreean Bong Joon Ho a spus despre „Cure” că este unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile și care a avut un impact major asupra carierei sale.

4. Burning (2018; Coreea de Sud)

„Burning”, regizat de Lee Chang-dong, este un thriller psihologic bazat pe o poveste de Haruki Murakami (din cartea „Elefantul a dispărut”). „Burning” a fost lăudat de critici mai ales pentru sentimentul de neliniște care îl învăluie, dar și pentru narațiunea ambiguă, fiind considerat unul dintre cele mai bune filme lansate în 2018.

În „Burning”, Jong-su, un tânăr modest, care locuiește la o fermă dărăpănată din apropierea capitalei Seul, reia legătura cu o fostă colegă de clasă, Shin Hae-mi, de care devine instant fascinat.

Relația lor în plină floare este curând întreruptă de sosirea lui Ben, un om de afaceri cosmopolit, un fel de Gatsby care a reușit să adune o mulțime de bani, fără a spune vreodată din ce anume. După întâlnirea cu Ben, Jong-su este „retrogradat” în poziția de simplu amic.

Treptat, „Burning” se transformă dintr-un film care părea a fi despre o dragoste neîmpărtășită într-un thriller. Deși nu are dovezi concrete, Jong-su devine din ce în ce mai convins că Ben ar putea fi un criminal în serie. Chiar așa să fie?

5. Lust, Caution (2007; producție Taiwan-China-SUA)

„Lust, Caution”, regizat de faimosul Ang Lee („Brokeback Mountain”, „Crouching Tiger, Hidden Dragon”, „Pushing Hands” sau „Life of Pi”), este un film de spionaj cu accente erotice, bazat pe un roman scris de Eileen Chang în 1979. Acțiunea se petrece în Hong Kong și în Shanghai, pe vremea când orașul era ocupat de Armata Imperială Japoneză.

În timpul acestei ocupații, o tânără studentă, Wong Chia Chi, activă în mișcarea de rezistență, și domnul Yee, un politician puternic care lucrează pentru guvernul japonez și la asasinarea căruia ea ar trebui să contribuie, devin implicați într-o relație care pare să se bazeze pe mai mult decât un complot.

În mai multe țări, dar mai ales în China și India, scenele de sex au fost eliminate înainte ca filmul să poată fi lansat. De asemenea, în China, actrița principală, Tang Wei, a fost blamată pentru rolul ei în această peliculă și nu a fost lăsată să mai joace timp de trei ani.

6. Chungking Express (1994; Hong Kong)

„Chungking Express”, un alt film de Wong Kar-wai, care l-a transformat într-un regizor-simbol al cinematografiei anilor ‘90. Și aici se împletesc poveștile a doi polițiști – unul dintre ei este obsedat de despărțirea lui de o femeie pe nume May și de întâlnirea cu o misterioasă traficantă de droguri (Brigitte Lin), iar al doilea (cu Tony Leung în rolul principal) revine la viață după o despărțire în momentul în care atenția îi este atrasă de eterica chelneriță Faye.

Efectele vizuale – bazate pe contrast între culori, lumini și umbre, scene slow-motion sau alerte – l-au ajutat pe regizor să creeze o atmosferă de singurătate, disperare și frustrare resimțită de cei doi bărbați. Filmul arată reversul urbanizării – milioane de oameni care deși trăiesc într-o societate, se simt singuri, fiind adesea înfrânți de rutină.

„Chungking Express” nu este neapărat un film de dragoste, ci un film despre despărțiri și singurătate, care prezintă cum cei doi protagoniști reușesc să găsească consolare în posibilitățile aduse de viitor.

7. Bin-Jip/3-iron (2004; co-producție Coreea de Sud și Japonia)

Din partea scenaristului și regizorului Kim Ki-duk vine „Bin-Jip”, un film în care un tânăr vagabond, deși absolvent de facultate, își petrece timpul locuind clandestin în casele oamenilor, cât timp aceștia sunt plecați – ba în delegații, ba în excursii sau vizite la rude. Totul poate fi văzut ca o metaforă a călătoriilor în visele altora.

Tânărul Jae Hee nu fură niciodată nimic. Intră în casele oamenilor, mănâncă, doarme, face curățenie și repară diverse obiecte stricate – până când într-o zi, în casa unui bogat om de afaceri plecat în interes de serviciu, este surprins de soția acestuia.

Cu toate că pe parcursul filmului cei doi nu vorbesc deloc, între ei se naște o relație specială – fiecare înțelege toate stările prin care trece celălalt și împreună transcend metodele clasice de comunicare, văzute în acest caz ca un balast.

Prin „Bin-Jip”, Kim Ki-duk a demonstrat că filmele minimaliste pot fi vizionate de oricine, bucurându-se de succes în rândul publicului larg. Majoritatea regizorilor americani și europeni eșuează în acest punct.

8. The Tale of the Princess Kaguya (2013; Japonia)

De la Studio Ghibli, regizat de Isao Takahata, vine desenul animat „The Tale of the Princess Kaguya”, bazat pe o legendă japoneză din secolul X. Deși povestea datează de un mileniu, aceasta conține elemente științifico-fantastice și se adresează publicului de orice vârstă.

Protagonista, Kaguya-hime, este o prințesă care în timpul unui război extraterestru este trimisă de pe Lună pe Pământ, pentru a fi în siguranță. Ea este găsită de un tăietor de bambus, pe care o va crește împreună cu soția lui.

Animația este asemenea unui vis, căruia nu îi lipsește stranietatea. Abordează într-un mod elegant teme precum feminismul și restricțiile impuse femeilor, sarcinile și responsabilitățile părinților, dar și durerea sau lăsarea lucrurilor în urmă.

9. Thirst (2009; Coreea de Sud)

„Thirst” este un film de groază din 2009 scris, produs și regizat de Park Chan-wook. Se bazează vag pe romanul „Thérèse Raquin” de Émile Zola. A primit Premiul Juriului la competiția oficială de la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în 2009 și a fost nominalizat pentru Palme d’Or.

În „Thirst”, un preot romano-catolic se transformă în vampir în urma unui experiment medical eșuat, fiind nevoit să își abandoneze căile ascetice. Filmul însă nici că se poate să fie mai departe decât poveștile clasice cu vampiri. Preotul (interpretat de starul sud-coreean Song Kang-ho), este un personaj care fascinează pentru că nu acționează din dorința de a face rău, ci dintr-o nevoie. Odată transformat, preotul este puternic atras de tânăra soție a unui prieten din copilărie – pe care vrea să o ajute și să o scape de abuzurile la care era supusă.

În ciuda faptului că abordează subiecte considerate greu de digerat, Park Chan-wook („Oldboy”, „The Handmaiden”, „I’m a Cyborg, But That’s Okay”) este unul dintre cei mai apreciați cineaști pentru că filmele sale conțin mult mai mult decât simplă brutalitate – sunt pline de dorință, răzbunare, umor negru și tristețe, ambalate într-un stil care l-a consacrat.

10. I Saw the Devil (2010; Coreea de Sud)

„I Saw the Devil” este un thriller regizat de Kim Jee-woon și scris de Park Hoon-jung. Totul începe într-o seară, când șoferul unui autobuz școlar dă peste o tânără care își oprise mașina pe marginea unui drum înzăpezit. El îi oferă ajutor, dar ea insistă că e bine. Pentru o clipă, dar numai pentru o clipă, bărbatul dispare din peisaj, pentru ca într-un final să o ucidă.

Din nefericire pentru șoferul autobuzului, tocmai a ucis-o pe logodnica lui Kim Soo-hyeon (interpretat de Lee Byung-hun), un agent al Serviciului Național de Informații. Acesta pleacă în căutarea logodnicei lui, după ce urechea ei este găsită accidental de câțiva copii care se jucau în apropiere de locul în care criminalul i-a abandonat cadavrul.

Kim Soo-hyeon are acum o singură misiune: să îl găsească pe cel care i-a ucis iubita. „I Saw the Devil” nu este doar un film de acțiune, ci și un film care îi invită pe spectatori să mediteze asupra scopului răzbunării. În ce împrejurări poate fi aceasta justificată? Există o graniță între un criminal sadic și un justițiar care ia dreptatea în propriile mâini?