Johnny Depp este unul dintre actorii confirmaţi pentru Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides, dar actorii Orlando Bloom şi Keira Knightley au anunţat că nu vor juca în cea de-a patra parte a seriei. Regizorul filmului va fi Rob Marshall.
Scenariştii filmului sunt Terry Rossio şi Ted Elliot, iar producătorul este Jerry Bruckheimer.
Subiectul lungmetrajului “Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides” este un secret păstrat cu sfinţenie de producătorii americani. Singurul lucru care se ştie este că acţiunea va avea în centrul său Fântâna Tinereţii Veşnice.
Printre numele mai cunoscute care ar putea interpreta un rol în acest film se numără Penelope Cruz.
Presa de specialitate de la Hollywood susţine că personajul interpretat de Penelope Cruz în cea de-a patra serie din Piraţii din Caraibe ar putea fi echivalentul feminin al lui Jack Sparrow, interpretat de Johnny Depp.
Pelicula va fi lansată în mai 2011, iar filmările vor lua startul în vara acestui an. Celelalte trei părţi ale francizei “Piraţii din Caraibe” au reuşit încasări de peste 2,6 miliarde dolari în întreaga lume.
Sursa: Antena3.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!