“The Hurt Locker“, premiat la gala Oscar 2010 cu şase trofee, este o dramă intensă, produsă cu buget modest, care spune povestea unor soldaţi americani care îşi riscă viaţa în Irak.
Pelicula semnată de Kathryn Bigelow, favorită înaintea ceremoniei Oscar, a depăşit producţia fostului său soţ, James Cameron. Cel mai scump film din istorie, care a costat peste 500 de milioane de dolari, “Avatar” a primit la Oscar 2010 doar trei trofee – pentru imagine, efecte speciale şi scenografie – deşi a fost nominalizat la nouă categorii. ”Avatar” deţine şi titlul de pelicula cu cele mai mari încasări din istorie, reuşind să depăşească suma de două miliarde de dolari în box office-ul mondial.
Cu un buget foarte mic potrivit normelor de la Hollywood, “The Hurt Locker” a reprezentat un eşec comercial, reuşind să încaseze la nivel mondial doar 16 milioane de dolari, de aproximativ 150 de ori mai puţin decât “Avatar”.
Fără îndoială însă “The Hurt Locker” a sedus criticii şi, în ultimele luni, pe profesioniştii de la Hollywood, membri ai Academiei Americane de Film. Pelicula lui Bigelow a mai fost recompensată de sindicatele producătorilor şi realizatorilor americani şi la premiile BAFTA.
Cel de-al optulea lungmetraj realizat de Bigelow este povestea unei unităţi de genşti din cadrul armatei terestre americane din Bagdad care, după decesul comandantului, este condusă de sergentul William James (Jeremy Renner). Personalitatea noului şef produce probleme în cadrul unităţii. Cu o neînfricare dusă la limita inconştienţei, sergentul William James este refractar la orice tip de autoritate şi nu respectă reguli sau protocoale. Sergentul este însă un genist strălucit, cu sânge rece, care atrage admiraţia legitimă a tuturor celor din jurul său. Coechipierii săi, Sanborn (Anthony Mackie) şi Eldridge (Brian Geraghty), trebuie să înveţe să facă faţă nu numai pericolului de pe front, ci şi personalităţii ieşite din comun a sergentului.
Filmată în întregime cu camera mobilă, pelicula se remarcă printr-o estetică apropiată de cea a unui documentar. Deşi uneori se abuzează de acest procedeu – camera se mişcă dincolo de realism – pelicula are o eficacitate redutabilă, ajutată de tensiunea prezentă în fiecare secundă.
“The Hurt Locker“, fost filmat în 2007 în Iordania şi Kuweit, a fost scris de jurnalistul şi scenaristul Mark Boal, care a petrecut o lună într-o unitate de genişti din Irak.
Pelicula “The Hurt Locker” a câştigat Oscarul 2010 pentru cel mai bun film al anului devenind, cu şase premii ale Academiei Americane de Film câştigate duminică seara, marele câştigător al galei desfăşurate la Los Angeles.
Filmul a câştigat Oscarurile pentru cel mai bun regizor, cel mai bun film, cel mai bun montaj, cel mai bun sunet, cel mai bun mixaj sonor şi cel mai bun scenariu original. Datorită peliculei “The Hurt Locker“, regizoarea Kathryn Bigelow a intrat în istoria premiilor Oscar, fiind prima femeie distinsă cu premiul pentru cel mai bun regizor de către Academia Americană de Film.
Lista completă a câştigătorilor de la gala Oscar 2010:
1. CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL: Jeff Bridges (“Crazy Heart”)
2. CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL SECUNDAR: Christoph Waltz (“Inglorious Basterds”)
3. CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL PRINCIPAL: Sandra Bullock (“The Blind Side”)
4. CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL SECUNDAR: Mo Nique (“Precious: Based on the Novel Push by Sapphire”)
5. CEL MAI BUN FILM DE ANIMAŢIE AL ANULUI: “Up” (Pete Docter)
6. CEA MAI BUNĂ SCENOGRAFIE: “Avatar”
7. CEA MAI BUNĂ IMAGINE: “Avatar” (Mauro Fiore)
8. CELE MAI BUNE COSTUME: “The Young Victoria” (Sandy Powell)
9. CEL MAI BUN REGIZOR: Kathryn Bigelow (“The Hurt Locker”)
10. CEL MAI BUN DOCUMENTAR: “The Cove” (Louie Psihoyos şi Fisher Stevens)
11. CEL MAI BUN DOCUMENTAR DE SCURT-METRAJ: “Music by Prudence” (Roger Ross Williams şi Elinor Burkett)
12. CEL MAI BUN MONTAJ: “The Hurt Loker” (Bob Murawski şi Chris Innis)
13. CEL MAI BUN FILM STRĂIN AL ANULUI: “El secreto de sus ojos ” (Argentina , Juan José Campanella)
14. CEL MAI BUN MACHIAJ: “Star Trek”
15. CEA MAI BUNĂ COLOANĂ SONORĂ: “Up” (Michael Giacchino)
16. CEA MAI BUNĂ MELODIE ORIGINALĂ: “The Weary Kind” (“Crazy Heart”)
17. CEL MAI BUN FILM AL ANULUI: “The Hurt Locker”
18. CEL MAI BUN SCURT METRAJ DE ANIMAŢIE: “Logorama” (Nicolas Schmerkin)
19. CEL MAI BUN SUNET: “The Hurt Locker” (Paul N.J. Ottosson)
20. CEL MAI BUN MIXAJ SONOR: “The Hurt Locker” (Paul N.J. Ottosson şi Ray Beckett)
21. CELE MAI BUNE EFECTE SPECIALE: “Avatar” (Joe Letteri, Stephen Rosenbaum, Richard Baneham şi Andy Jones)
22. CEL MAI BUN SCENARIU ADAPTAT: “Precious: Based on the Novel Push by Sapphire” (Geoffrey Fletcher)
23. CEL MAI BUN SCENARIU ORIGINAL: “The Hurt Locker” (Mark Boal)
24. CEL MAI BUN SCURT METRAJ DE FICŢIUNE: “The New Tenants” (Joachim Back şi Tivi Magnusson)
Premiile Oscar, cele mai importante distincţii din cinematografia mondială, au fost acordate, anul acesta, pentru a 82-a oară. Câştigătorii au fost desemnaţi în urma votului Academiei Americane de Film.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!