„Cântecele pământului” va putea fi vizionat vineri, 29 noiembrie, de la ora 20, la Cinema Victoria din Timișoara. Documentarul este regizat de Margreth Olin, cunoscută mai ales pentru documentarele sale în care îi evidențiază pe cei mai vulnerabili din societate.
Margreth Olin își urmărește tatăl, în vârstă de 85 de ani, timp de un an în împrejurimile naturii din Oldedalen, în Vestland, unde a crescut. În această călătorie prin fiordurile Norvegiei, cei doi își reamintesc de generațiile care i-au precedat. Sunetele pământului se armonizează pentru a crea muzică în această călătorie uluitoare.
Documentarul „Cântecele pământului” a fost propunerea Norvegiei la premiile Oscar din acest an și a mai fost selecționat la Toronto International Film Festival 2023, CPH:DOX 2023, Tallinn Black Nights Film Festival 2023 și la Festivalul de Film de la Sarajevo 2023.
Vladan Petkovic, în recenzia pentru Cineuropa, a subliniat că filmul este atât de bine realizat încât „face de rușine documentarele despre natură cu buget mare prin elementele sale vizuale, de muzică și sunet”.
Concluzionând tot pentru Cineuropa, Fabien Lemercier a scris:
„Chiar dacă imaginile, sound design-ul și coloana sonoră sunt mai impresionante decât în orice documentar despre natură cu buget mare, dimensiunea personală fin dezvoltată este cea care scoate în evidență sensul și mesajul filmului, care este făcut cu atât mai emoționant de tonul și echilibrul atent concepute în abordarea regizorală.”
Biletele pentru proiecție pot fi achiziționate AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!