„La Cluj m-am simţit tot timpul cel mai bine şi era normal să îmi prelungesc contractul cu “U” Jolidon. Le mulţumesc tuturor care au fost alături de mine în ultimii ani, la bine şi la rău, compania Jolidon, colegele de echipă cât şi suporterii care ne încurajează meci de meci. Chiar dacă acum suntem într-o situaţie mai grea în clasament sunt sigură că ne vom reveni cât de curând şi ne vom îndeplini obiectivul trasat de conducere. În meciurile care vor urma în campionat avem nevoie de suportul publicului pentru a ieşi învingătoare de pe terenul de joc”, a spus Mihaela Ani Senocico, conform ujolidon.ro.
Continuă cu “U”Jolidon
“U”Jolidon şi-a asigurat serviciile căpitanului echipei până în 2012, prelungind astfel înţelegerea actuală. Fanii o vor putea vedea la lucru pe Mihaela Ani Senocico (foto) încă trei ani de acum înainte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!