“Am hotărât să revin pentru că oricum nu am putut sta deoparte, l-am susţinut în continuare pe Tomi din postura de spectator, iar emoţiile de pe marginea probelor speciale sunt incomparabil mai mari decât cele din maşina de concurs. Partea bună a retragerii mele a fost faptul că am realizat că atât familia, cât şi colegii mă susţin mai mult decât ar fi crezut că o pot face, aşa încât nu mai văd niciun motiv pentru care aş continua să trăiesc emoţiile de pe margine”, a declarat Rareş Silasi, conform comunicatului de presă al NRT. Şi Tomi Abraham s-a arătat încântat de revenirea copilotului cu care a acumulat cele mai multe puncte. Sunt bucuros că Rareş a înţeles că a greşit şi a revenit asupra deciziei de a nu mai participa la raliuri. Pasiunea a învins până la urmă! Îi mulţumesc lui Florin Dorca care mi-a fost alături în ultimele două etape, dar totodată trebuie să îmi cer scuze faţă de el. Trebuie să spun că, prin rezultatele bune obţinute, a dovedit că este un navigator de nota zece! Mulţumesc celor care mă înţeleg şi sunt alături de mine”, a spus Tomi.
Rareş Iordache
Citiți principiile noastre de moderare aici!