„Anul trecut singura noastră performanţă a fost acea realizare: am fost vice-campioana României. Anul acesta ne rămâne lupta pentru titlu, sau mă rog, o poziţie cât mai bună. Tineretul nostru se descurcă foarte bine, fiind pe locul doi cu numai o înfrângere înregistrată. Juniorii III sunt tot pe locul doi şi vor merge la turneul final. În vară vom culege roadele după aceste performanţe. Din punct de vedere financiar nu am avut probleme. Ne dorim ca anul acesta să aducă aceeşi stabilitate care ne-a fost asigurată de domnul Valentin Nica împreună cu partenerii. Cred că avem sponsori şi parteneri, astfel încât să nu fim afectaţi”, a declarat Mircea Cristescu, preşedintele clubului. Începutul de an găseşte echipa nu numai în plină campanie de schimbări, ci şi în doliu. „Vreau să îmi exprim condoleanţele domnului Valentin Nica, căruia i-a murit tatăl. Echipa va fi prezentă la înmormântarea care va avea loc mâine de la ora 13.00 în localitatea Rucăr, judeţul Braşov”, a precizat Mircea Cristescu. Conducerea echipei trebuie să asigure acum posturile rămase vacante după renunţarea la Steve Rich şi mai nou la Alx Glintic. Astfel, perioada de transferuri se anunţă una foarte interesantă pentru clujeni.
Rareş Iordache
Citiți principiile noastre de moderare aici!