Clubul Femina Comloşu Mare a luat fiinţă în anul 2001, numără în prezent 20 de membre, femei de afaceri, şi de şase ani consecutiv organizează competiţia „Cel mai bun tort”. Evenimentul presupune pregătirea unei prăjituri cât mai delicioase, care să reuşească să obţină din partea juriului punctaj maxim. Criteriile de selecţie urmărite de juriu sunt deopotrivă gustul şi aspectul-prezentarea. După deliberarea juriului, podiumul competiţiei a arătat astfel: locul III a fost ocupat de Simona Muntean, locul al II-lea a revenit Gabrielei Topârceanu, iar câştigătoarea marelui premiu a fost desemnată Tănase Georgeta cu „lucrarea” Tort de zmeură. „Nu e nimic complicat. Blatul de cacao, umplutura de zmeură, iaurt fin şi frişcă. Pentru că mai aveam trandafiri în grădină, am ales câţiva pentru ornat. Trebuie să recunosc că m-a ajutat şi soacra, de la care am şi luat nişte frunză de mentă. Pe lângă toate acestea, tortul are mult suflet, poate de asta am şi luat marele premiu” ne-a declarat fericita câştigătoare. Toate premiantele au fost recompensate din partea organizatorilor cu produse de curăţenie şi bineînţeles cu câte o felie din torturile celorlalte competitoare.
Zmeura a umplut tortul castigator de la Comlos
Ce-a de-a şasea ediţie a competiţiei „Cel mai bun tort” organizată de Clubul Femina Comloşu Mare şi-a desemnat astăzi câştigătoarea. În acest an, din cele 17 torturi înscrise în concurs, juriul a decis ca umplutura de zmeură şi prezentarea oferită de Tănase Georgeta să câştige marele premiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!