Celebrul Daniel J. Siegel așa definește mintea: energie și informație, un permanent schimb cu exteriorul. Cât de mult contează să ai pe cineva căruia să-i vorbești deschis despre adevărul tău. Cât de mult ai de primit când înveți să-l asculți pe celălalt, conectarea fiind un semn al umanității, o excelentă terapie. Și, câtă nevoie avem de conectarea, fiecare dintre noi!
Vorbește rar și cu semnificație. Asta te face prezent în viața ta… Asta înseamnă și sens!
Ascultă cu atenție, fii profund. Acesta este semnul evoluției tale…
Exprimă aprecierea și rămâi pozitiv față de orice discurs. Ascultă-ți și vocea interioară, pe care o stăpânești. Învață să taci și să asculți, firesc!
Lisa J. Downs, președinta societății ”American Society for Training and Developments”, prezintă tipurile de ascultare pe care le putem manifesta într-un mod firesc. Vei vedea, te vei regăsi și tu imediat, este important să ai parte de înțelegerea celor prezentate de ea.
– ASCULTAREA DEFECTUOASĂ – visatul cu ochii deschiși, atunci când ne gândim la cu totul altceva decât la interlocutorul care ne vorbește;
– DEZBATEREA – atunci când avem o dezbatere interioară despre ceea ce spune cealaltă persoană;
– JUDECATA – atunci când permitem păreri negative să se manifeste;
– REZOLVAREA DE PROBLEME – atunci când suntem nerăbdători să oferim sfaturi nesolicitate, în legătură cu ceva din povestea celuilalt;
– PSEUDOASCULTAREA – când ne prefacem a fi buni ascultători;
– REPETAREA – când repetăm ce vrem să spunem mai departe;
– MONOPOLIZAREA – redirecționarea conversației pentru a atinge propriile scopuri;
– AMBUSCADA – strângerea de informații pe care le putem folosi împotriva celeilalte persoane;
– ASCULTAREA SELECTIVĂ – atunci când răspundem doar părților din conversație care ne interesează;
– ASCULTAREA DEFENSIVĂ – atunci când luăm totul personal;
– EVITAREA – când blocăm ceea ce nu vrem să auzim.
Urmărește expresiile faciale ale celuilalt, cum privește, gesturile pe care le face, ca să-l poți înțelege mai bine. Comunicarea înseamnă mult mai mult decât cuvinte, acestea sunt doar 38% din procesul comunicării. Ca să-l înțelegi și să-l poți oglindi pe celălalt ai nevoie de aceste abilități, de ascultare profundă și tăcere, de controlul vocii interioare. Doar așa poți obține consonanța neuronală, acest fenomen despre care Dr. Andrew Newberg și colaboratorii vorbesc, în vastul și modernul domeniu al neuroștiinței. Rămâi concentrat pe valorile tale interioare, ascultă-l pe celălalt, și atât!
Abilitatea de a rămâne în tăcere, pentru a putea să ne dedicăm cu totul ascultării celuilalt prin suprimarea gândurilor, ar putea avea mult mai multe beneficii. Odată, asculți și acest fapt este perceput, dovedești ascultare și câștigi încrederea celuilalt. Nu uita că un dialog interior în timpul conversației este recepționat și vizibil, la fel cum atunci când asculți ești observat. Mai apoi, cercetările de la Emory University spun că suprimarea gândurilor ar putea chiar ”să protejeze creierul și să reducă declinul cognitiv asociat cu îmbătrânirea.” (Age effects on gray matter volume and attentional performancein Zen meditation.” Pagnoni G., Cekic M. Neurobiology of Aging. 2007 oct; 28(10):1623-27)
Vorbește rar și cu semnificație. Ascultă cu atenție, fii profund. Exprimă aprecierea și rămâi pozitiv față de orice discurs. Ascultă vocea interioară, învață să taci și să asculți…
Bibliografie: Dr. Andrew Newberg, Mark Rorbert Waldman – ”Cuvintele îți modelează creierul”, Ed. Curtea Veche –
Citiți principiile noastre de moderare aici!