Nu totdeauna așa stau lucrurile. Se poate și altfel, capul să asculte de corp? Da, și când vă spun aceasta mă gândesc la unele studii recente realizate de neuroștiințe, prin care starea de deprimare și tristețe poate fi combătută prin acțiunea corpului. În aceste situații capul trebuie să-i dea voie corpului a-i arăta direcția în care să se îndrepte.
”Schimbă starea corpului și schimbă și starea capului, a minții!”, acesta este un bun îndemn.
Dacă suntem supărați, triști sau avem o mare tensiune emoțională, de doar 3 minute de activitate fizică intensă este nevoie pentru ca starea să se schimbe. Activitatea fizică determină declanșarea secrețiilor hormonale, dopamine, serotonina vor înlocui cortizolul, acetilcolina sau noradrenalina dătătoare de tristețe, frică și furie. 3 minute de flotări, alergare, abdomene, genoflexiuni, fiecare ce simte pentru a determina schimbarea mentală.
”Mișcă-ți corpul așa cum vrei să se miște și capul, iar acesta îl va urma!”
Biologia celulară a ultimului deceniu aduce uimitoare dovezi asupra modului în care celula este modificată de legătura – armonia sau dizarmonia – dintre corp și minte. Toată starea noastră generală pornește de la simpla stare de funcționare a celulelor noastre, care formează organele, sistemele, întregul nostru corp.
Un nou obicei se spune că este nevoie de 21 de zile pentru a deveni un semiautomatism, iar exercițiul trebuie continuat. În aceste 21 de zile ne este clar dacă noul obicei poate deveni un automatism sau este foarte greu de asimilat. Majoritatea obiceiurilor noi, la nivelul corpului, au nevoie de cel puțin 12 luni de acomodare și de transformare, integrate în corp. Iată de ce dietele de slăbit nu dau roade pe timp îndelungat. Să ținem o dietă – adică să ne adaptăm la un nou stil nutrițional – timp de 12 luni și avem toate șansele ca acesta să rămână permanent. În acest fel putem spune că dieta a dat roade! Altfel, corpul va reveni mereu la forma și starea sa inițială.
Majoritatea celorlalte obiceiuri noi, în alte arii decât cele ale corpului, nu au nevoie de o perioadă așa de lungă de timp, pot deveni automatisme și în 6 luni. De aceea se tot spune că, atunci când reușești să faci ceva nou cu corpul tău, vei reuși în toate celelalte arii de dezvoltare, mult mai ușor. Starea corpului este foarte importantă în orice acțiune, după cum starea de sănătate este centrul stării noastre de fericire.
”Fruntea sus și mergi înainte!”, spune un vechi îndemn din bătrâni și multă înțelepciune poartă. Însă, atenți să fim, nu am spus ”nasul pe sus”, am spus fruntea și încrederea în a ne dori binele nostru și al celor din jurul nostru.
Ori de câte ori vă simțiți epuizați, triști, deznădăjduiți, aduceți o schimbare în corp și starea se va schimba, dispoziția se va îmbunătăți.
Din ”Rețete simple de viață bună”, de Lavinia Melania Bratu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!