Hipocrate, părintele medicinei, acum peste 2000 de ani spunea – și o făcea în cunoștință de cauză, sigur! – „hrana să vă fie medicament și medicamentul vostru să vă fie hrana”. Oare, de ce ne depărtăm de acest concept, iar depărtarea de el înseamnă evoluție, cu adevărat?
Există o epidemie de oboseală cronică, ceață mentală, tot felul de dureri, amețeli, stări a căror cauze nu sunt cunoscute de niciun fel. Există și numeroase diagnostice grave, odată transmise oamenilor, pierzându-se orice speranță de a mai trăi. Există și oameni care trăiesc cu anumite diagnostice, ani de zile luptându-se cu stări apăsătoare, schimbând tratamente și protocoale parcă, fără niciun rezultat! Sunt atât de multe afecțiuni cronice pentru care, dacă căutăm în studii științifice să descoperim cauză lor, nu vom afla niciun rezultat concret. Un exemplu? Care este cauza bolii Alzheimer? Sau, de ce apare cancerul? Cum se declanșează psoriazisul? și alte multe exemple…
Este timpul să recunoaștem că, la baza epidemiei de boli cronice stau factori exteriori, la fel cum este foarte important să învățăm drepturile noastre firești date de la Dumnezeu, în ce privește starea noastră de sănătate. Suntem un macrocosmos creat într-o perfecțiune greu de imaginat, cu o funcționalitate ce depășește precizia oricărui „ceas elvețian”. Ne naștem cu aceste drepturi de perfecțiune funcțională, ne naștem cu un potențial imens și este timpul să ne folosim conștient de toate acestea.
Ai dreptul să fii sănătos, ai dreptul să păstrezi această stare de bine și liniște interioară, ai dreptul să te bucuri de viață și să te trezești dimineața după un somn regenerator, fără să suferi de vreo durere, fără să fii afectat de vreo boală. Ai acest drept, toată viața ta! Dar, pentru toate acestea ai nevoie să vrei și să pornești de undeva… Redescoperă gustul simplu al unui fruct, savoarea din legume, simplitatea unei mâncări pe care-o faci în tihnă, acasă, ție și celor dragi. Și acesta poate fi un început…
Citiți principiile noastre de moderare aici!