tion.ro Web analytics

”Cură de detoxifiere sau rețeta sănătoasă de început a primăverii!”, este peste tot vizată sau prezentă, nu-i așa?! Poate am început să înțelegem că fiecare anotimp vine cu o informație proprie, cu o tendință în nutriție, cu alegeri diferite în a trăi fiecare zi. Primăvara este asociată cu starea de detoxifiere, cu verdele naturii sau cu razele generoase ale soarelui.
Vine o săptămână aparte în viața fiecărui creștin, fie că o conștientizează sau nu, parcurgem o stare cu un alt puls, cu preocupări și dorințe de bucurie. O sărbătoare la români înseamnă reunirea în jurul casei, alături de cei dragi, cu mese întinse și multe bunătăți, gătite cu bucurie de fiecare dintre noi. Aceasta fiind așezarea acestei perioade, nici eu n-aș zice multe lucruri complicate, amintind doar câteva sfaturi, care să vă-nsoțească și să vă lase prilejul bucuriei, excesele și lipsa cumpătării în alegerile culinare să nu vă răzbească!
Atunci când neurotransmițătorii se găsesc în cantitate suficientă în organism, starea noastră generală, fizică-emoțională-psihică, este una bună. La cel mai mic dezechilibru sau la o epuizare a acestora, apare un apetit diferit, unele persone ar mânca continuu – în mod deosebit dulciuri sau produse cu amidon! -, altele se înfometează și încearcă să facă față stărilor sufletești în care se află. (Loarca-Pina, G et. al. 1996)
În alimentație, dragii mei, avem mare trebuință de BUN SIMȚ!!! Fără “bunul simț”, toate se revarsă necontrolat în adaptarea și în armonia noastră. Noi nu avem o competiție cu mâncarea noastră, avem doar o legătură de dăruire și bucurie, într-un "simț bun", spre a înțelege ce ne face și ce nu ne face bine. Și mai ales cât... ”Hrana să vă fie medicament...!”, cum spunea Hipocrate…
Faceți o cercetare, să vedeți câți dintre români și-au pus vreodată problema sau au auzit despre aceștia. O să fiți mirați de răspuns… Sau, și mai bine, întrebați oamenii despre pesticidele din agricultură, de coloranțiii și aromele artificiale din alimentele procesate, de ftalați, parabeni, bisfenoli, triclosan, dioxină… Oare câți dintre noi suntem familiarizați sau am citit măcar o dată câte ceva despre acești compuși chimici, foarte aproape - prin diverse surse - de viețile noastre?!
Sezonul rece este cel în care întâlnim cei mai mulți oameni răciți sau cu guturai și virozele parcă sunt mai răspândite ca oricând, este adevărat. Temperatura de afară este o încercare pentru orice organism care, cumva, în diverse forme, nu este bine pregătit să întâmpine aceste temperaturi joase. O atenție la felul în care ne îmbrăcăm și facem trecerile de la o temperatură la alta, precum și felul în care ne alimentăm, este foarte importantă.
Nicicând nu am avut mai multă cunoaștere ca acum, omul pare a se afla într-un ”top of the hill”, din acest punct de vedere. Evoluția sa în adaptarea pe acest pământ poate fi considerată strălucită, dacă privim doar sumar, și dintr-un anumit unghi această perspectivă. Spune așa de fain Dl Pleșu: ”Dacă ar fi să reproșez ceva vremurilor actuale, ar fi că mă îndepărtează de la simplitatea firească a vieții!” Iar simplitatea și firescul hranei noastre de zi cu zi este și ea departe de o informație de susținere…a vieții sănătoase!
Un fruct bogat în vitamina C, potasiu, limonoizi care inhibă formarea tumorilor, iar pulpa sa este bogată în fibre alimentare solubile și insolubile, cu efect de scădere a indicelui glicemic, de stabilizare a glicemiei și de scădere a colesterolului. Pentru a beneficia de aceste avantaje se recomandă consumul fructului întreg, nu doar sucul din grapefruit.
Tot mai clar și mai evident este faptul că niciun gând nu se naște din lipsa emoției și că emoțiile, fie ele pozitive sau negative, au un efect însemnat asupra sănătății și a funcționalității organismului. Efectele emoțiilor asupra sănătății mentale și fizice, după ultimele descoperiri științifice, pot fi măsurate și apreciate…
”Ceea ce pentru unii este plăcere, pentru alții este durere…”, iată o exprimare a realității dintre noi, oamenii. Unele dintre alimente ne fac bine, altele mai puțin bine, starea noastră fiind afectată de alegerea hranei de zi cu zi. Este foarte important să conștientizăm dacă suntem alergici la diferite alimente și în ce măsură acestea ne pot afecta starea generală de bine și randamentul psiho-emoțional. Cercetările în domeniu arată că intens afectat de alergiile la care suntem expuși este chiar sistemul nervos central.

România

AEP indică finalizarea centralizării proceselor verbale din diaspora
După centralizarea tuturor proceselor verbale (100%) din cele 950 de secții de votare din străinătate, Călin Georgescu, candidat independent, conduce detașat cu 43,35% din voturi. Elena Lasconi (USR) ocupă locul al doilea.

Sănătate

Consultații gratuite, fără bilet de trimitere, pentru depistarea deficitului de fier, la Spitalul Județean din Timișoara
Marți, 26 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a Conștientizării Importanței Detectării Deficitului de Fier. Cu această ocazie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara oferă consultații și analize gratuite.

România

Ministerul Educației are nevoie de bani pentru a plăti salarii și burse pentru luna noiembrie
Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, Ministerul Educației cere aproape 500 de milioane de lei pentru a plăti salariile profesorilor, bursele elevilor și alte cheltuieli aferente lunii noiembrie.

Ştiri din Timiș

Lasconi, de departe pe primul loc în rândul votanților din Timiș
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a aflat pe primul loc în rândul votanților din județul Timiș, cu 28,4% din voturi. Rezultatele sunt cele obținute după centralizarea proceselor verbale din toate secțiile de vot din județ.

Ştiri din Timiș

Licitația primăriei pentru salubrizare stradală și deszăpezire, încă blocată. Nu mai pot fi urmărite utilajele pe hartă
În urmă cu aproape patru ani, în februarie 2021, Primăria Timișoara lansa o hartă online unde puteau fi urmărite utilajele de deszăpezire și cele de salubrizare stradală. Funcția nu mai este disponibilă, în vigoare fiind un contract provizoriu. Se așteaptă finalizarea noii licitații, însă, din cauza unei contestații, aceasta încă este pe rolul instanțelor.

Mapamond

Kremlinul declară că nu este familiarizat cu viziunea lui Călin Georgescu
Kremlinul a declarat luni că nu este familiarizat cu viziunea asupra lumii a lui Călin Georgescu, transmite Reuters, care îl califică pe acesta drept un candidat independent de extremă dreapta şi un critic al NATO care cel mai probabil va intra în turul doi din 8 decembrie al alegerilor prezidenţiale din România.

Ştiri din Timiș

Montecatino Café&Relax – oază de relaxare sub umbrela Casa Dell’Amore
Montecatino Café&Relax este cea de-a treia locație deschisă sub prestigioasa umbrelă Casa Dell’Amore, consolidând astfel prezența în Dumbrăvița. Alături de cele două pizzerii renumite, Casa Dell’Amore Romana și Casa Dell’Amore Napoletana, Montecatino Cafe devine un spațiu dedicat relaxării, savurării preparatelor delicioase și evenimentelor de neuitat.

România

Marcel Ciolacu ia în calcul demisia după rezultatul dezastruos în turul 1
Potrivit unor surse G4Media, președintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că a pierdut în fața Elenei Lasconi. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici