Mușchiul biceps brahial are două capete, capul lung și capul scurt. Ambele capete își au originea pe scapulă (omoplat). Capul lung al bicepsului contribuie la stabilitatea articulației umărului. Majoritatea rupturilor mușchiului biceps se produc la nivelul capului lung (90-97%), partea superioară, explică fizioterapeutul Radu Butu. Ruptura de cap lung al bicepsului se poate trata conservator, dacă pacientul este diagnosticat corect și la timp.
Ștefan Costea are 31 de ani și este medic rezident în anul 5 la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Specializarea lui este ortopedia pediatrică, iar într-un interviu pentru rubrica „Dialoguri Sănătoase” ne prezintă câteva detalii despre ce presupune domeniul său de activitate, lucrul cu copiii și cum trece peste situațiile care presupun un impact emoțional intens.
Articulația umărului este cea mai predispusă luxațiilor sau dislocărilor. Acest lucru se datorează gradului foarte mare de mobilitate al umărului. Dislocarea sau luxația, ne explică fizioterapeutul Radu Butu, este o afecțiune în care osul brațului (humerusul) iese din articulație. Majoritatea persoanelor care suferă o luxație a umărului își recuperează funcția completă a articulației cu ajutorul fizioterapiei.
Articulația umărului este foarte complexă și avem mare nevoie de ea în timpul activităților de zi cu zi, explică fizioterapeutul Silvia Ionescu. Cu ajutorul acestei articulații reușim să ajungem la un raft înalt, să ajungem cu mâna pe spate, să aruncăm sau să împingem lucruri. Orice ne limitează abilitatea de a ne mișca brațele are un impact puternic asupra vieții noastre.
Afecțiunile pulmonare pot apărea din diverse motive, însă pentru multe dintre acestea există metode foarte bune de diagnosticare și tratamente. Ne-a oferit mai multe detalii despre acestea dr. Diana-Raluca Velescu, medic specialist de pneumologie, cu competență în somnologie, la Spitalul CFR Timișoara.
DIALOGURI SĂNĂTOASE. Articulația umărului este cea mai mobilă articulație a corpului nostru, permițând mișcări de flexie, extensie, abducție, aductie, rotație internă, rotație externă și circumducție la 360 de grade. Însă această mobilitate face din articulația umărului și cea mai instabilă articulație, spune fizioterapeutul Radu Butu.
DIALOGURI SĂNĂTOASE. Cele nouă luni de sarcină reprezintă pentru orice femeie – dar și pentru familie – o provocare. Pentru a evita măcar problemele medicale care pot apărea de-a lungul celor nouă luni există câteva recomandări. Pe multe dintre acestea ni le-a explicat cunoscutul medic obstetrician-ginecolog Marius Craina.
Roxana Voicu este medic specialist de medicină internă, cu competențe în medicina nutriției și terapii medicale complementare, specializări obținute atât în țară, cât și în Germania. Interesul său principal ar fi medicina integrativă, adică acea medicină care combină atât tratamente clasice, cât și terapii complementare – dar probate științific –, în strategii personalizate pentru fiecare pacient.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 28 decembrie, puteți vizita târgul de Crăciun din centru sau să mergeți la expoziții.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Nosferatu”, un remake al filmului mut din 1922 cu același nume, care a fost o adaptare neautorizată a romanului „Dracula” scris de Bram Stoker în 1897. Stoker l-a folosit pe Vlad Țepeș ca sursă de inspirație pentru personajul Contele Dracula.
Ştiri din Timiș
Un proiect în valoare de 60 de milioane de lei, adică 12 milioane de euro, va fi derulat în Timiș pentru extinderea rețelei de gaz în localități din estul județului.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT realizează în această perioadă recensământul patrupezilor cu stăpân din oraș. În aproximativ trei luni de activitate, voluntarii au adunat informații din 2.476 de gospodării, situate pe 68 de străzi din Timișoara.
1
Sănătate
La Spitalul Victor Babeș din Timișoara a avut loc o operație de timectomie pentru o pacientă care suferea de o boală cronică rară.
Eveniment
Tragedie în cea de-a treia zi de Crăciun pe un drum național din Timiș. Un bărbat care se deplasa cu bicicleta a murit într-un accident rutier.
4
România
Astăzi, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan. Peste 500.000 de români își celebrează onomastica.