1. Aportul zilnic de fructe și legume crude, adică un aport de fibre, antioxidanți, minerale și vitamine. Zilnic să consumați 5 fructe și 5 legume, iată un prim pas al sănătății generale.
2. VITAMINA C se află în strânsă legătură cu elasticitatea vaselor de sânge, reglează tensiunea arterială – 1000mg vit. C/zi. Este foarte bine să avem în vedere această vitamină esențială sănătății.
3. Aportul unei cantități optime de CALCIU – suplimentarea cu Ca se poate face prin: suc de morcov, semințe de susan, urdă, zer din lapte, brânză de vaci (semidegresată). Întotdeauna se leagă de alți nutrienți, calciu se absoarbe prin prezența altor minerale și vitamine esențiale.
4. Peștele oceanic – ar fi bine să consumăm de cel puțin de 3 ori pe săptămână pește! Este bogat în omega 3, proteine, importanți antioxidanți, vitamina D. Poate fi preparat la grătar (de preferat pentru cină), consumat marinat sau poate fi adaugat în salate, dându-le o aromă deosebită. Peștele gras este unul dintre cele mai sănătoase alimente.
Somon, sardine, hering, anșoa și macrou sunt cele mai bune surse de acizi grași omega-3, DHA si EPA, care au beneficii majore pentru sănătatea inimii. O serie de studii actuale sugereaza că persoanele care consumă pește gras regulat au un risc mai mic de insuficiență cardiacă și sunt mai puțin susceptibile de a muri de boli de inimă. Peștele este, de asemenea, o mare sursă de proteine de înaltă calitate, care ajută să crească și rata metabolică, intesificându-se arderile calorice.
5. Dacă nu putem renunța la consumul de carne, cele recomandate sunt de : de curcan, pui de casă sau vită.
6. Fibrele din cereale integrale și rădăcinoase, limintează absorbția colesterolului și ridicarea bruscă a valorilor glicemice, prin încetinirea pătrunderii zahărului în sânge.
7. Frunzele verzi – Legumele cu frunze verzi sunt extrem de hrănitoare si sărace în calorii. Sunt, de asemenea, sărace în carbohidrați, care pot ridica nivelul zahărului în sânge mult mai puternic decât alți nutrienți. Spanac, kale, frunze de pătrunjel, măcriș, ștevie, rucola, salată verde sunt surse bune de vitamine și minerale, inclusiv vitamina K sau C.
Într-un studiu se arăta cum creșterea aportului de vitamina C reduce markerii inflamatorii pentru persoanele cu diabet zaharat de tip 2 sau pentru cele cu tensiune arterială ridicată. În plus, frunzele verzi sunt surse bune de luteina si zeaxantina, antioxidanți valoroși organismului. Acești antioxidanți protejează ochii de degenerescență maculară și cataractă, complicații ale diabetului zaharat.
8. Apa – este important regimul hidric, minim 2,5 l apă într-o zi. De preferat, apa să fie mereu schimbată, să nu rămânem fideli mai mult de 3 luni de zile aceleiași mărci de apă plată.
9. Scorțișoara este un condiment delicios cu o activitate puternic antioxidantă. O serie de studii controlate au arătat că scorțișoara poate scădea nivelul de zahăr din sânge și poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină. O analiză recentă demonstrează cum scorțișoara are o bună acțiune și asupra colesterolului și trigliceridelor, scăzând nivelul lor. Nu depășiți o linguriță pe zi – cantitatea de cumarină este bine să fie optimă pentru organism – și alegeți întotdeauna tipul Ceylon, aceasta este adevărata ”scorțișoară medicament”!
10. Tărâțele de ovăz sunt recomandate la micul dejun, acestea fiind pline de fibre ce absorb zaharurile și grăsimea alimentară.
11. Sucul de sfeclă este indicat în reglarea tensiunii arteriale, printr-o cură de minim două săptămâni – 200ml de 2/zi.
12. Semințele crude și nucile sunt excelente prin aportul de lipide sănătoase, și prin elementele conținute: Mg, Zn, Se etc. Toate sunt indicate și scad riscurile bolilor coronariene.
13. Ceaiul de păducel, vâsc, talpa gâștii, 3 frați pătați, lemn dulce, anghinare, coada calului, să facă parte din obiceiul zilnic, ca o formă de prevenție și susținere a sănătății.
Înainte de vindecare este boala, iar înaintea ei poate fi grija atentă pentru menținerea sănătății, printr-un regim de viață conștient, prin cunoaștere și bucurie! Și astfel, putem evita boala, rămânând sănătoși și bucuroși de viață!
Puteți consulta mai multe articole pe această temă aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!